Tabu
LIFESTYLEWhat's hot

CRISTINA SPATAR – scene de familie

CRISTINA SPATAR straluceste in compania copiilor si a sotului. Cantareataspatar 2 copiispatar 1 familie a reusit sa-si aranjeze viata in cel mai fericit mod cu putinta, dupa ce, in tinerete, a indurat destule privatiuni.„Am făcut multe sacrificii. Poate cel mai mare a fost să vând casa părintească pentru a-mi rămâne bani să investesc într-un album. Muzica este visul meu şi al mamei mele, e ca un drog. Nicio clipă nu am vrut să renunţ la această pasiune şi nici nu o voi face pănâ în clipa în care Aida îmi va lua locul”, declară solista. DETALII AICI
“Vreau foarte tare ca atunci când vor crește mai mari să îi duc pe Albert şi Aida în vizită la orfelinate pentru a vedea ce înseamnă să apreciezi, să știi să te bucuri de tot ce ai și să nu uiți să împarți cu ceilalți din ce ți-a dat Dumnezeu.Aida mă va urma sigur în ceea ce priveşte muzica. Îi place să asculte chiar şi muzică populară, dansează… Vreau să cumpăr pian şi să îi aduc profesor acasă”.
“Este casa la care am visat întotdeauna. Acolo mă simt cel mai bine. Am mobilat-o exact aşa cum mi-am dorit, în stil baroc. Avem toate facilităţile, iar eu mă bucur cel mai mult de sala de sport pe care am amenajat-o la mansardă”
Sursa foto & text: <strong>Story.</strong>

Dupa ultima nastere, Cristina a reusit sa slabeasca in cateva luni cele 9 kg acumulate in timpul sarcinii. Regimul alimentar ales ea fost unul simplu dar foarte sanatos, mentinut si azi. Cristina mananca gratar si salate si a scos dulciurile si sucurile acidulate din mesele zilnice.

Alte metode prin care vedetele au slabit dupa nastere:

GISELE BUNDCHEN – Dieta Dukan
GABRIELA FIREA – Dieta Hipocalorica
ELENA BASESCU – Metoda Diet & Exercise (Halle Berry)
IRINA REISLER – Dieta disociata 3+3
DIANA BISINICU  – Dieta hipocalorica & masaje

ARTICOLE SIMILARE

Declaratie socanta a Niculinei Stoican, dupa arestarea sotului ei: “In sfarsit, sunt linistita!”

Cum sa iubesti si sa urasti in acelasi timp aceeasi persoana

realitatea

Ozana Barabancea: “Multumesc celor care m-au improscat cu noroi si celor care m-au umilit!”

Sângele chiar -ni se urcă rapid în cap- când suntem furioși

realitatea

Ramona Gabor, in doliu. A ajuns in Romania!

Meghan Markle, situație fără precedent. Cine o va conduce la altar

Andreea Damian

Scrie un comentariu