Day

May 2, 2011

Justin Bieber, atacat cu ouă în timpul unui concert – VIDEO

La concertele lui Justin Bieber merg tot timpul zeci de mii de fani. Şi nu numai. Printre aceştia se mai inflitrează din când în când şi indivizi care nu îl prea plac pe juvenilul interpret. Acest lucru s-a întâmplat şi la Sidney unde Justin a susţinut un concert. În timp ce interpretul dansa pe scenă câţiva "antifani" s-au gândit că ar fi amuzant să arunce cu ouă în el şi să îi strige că e un tăntălău. Din fericire (pentru el), Bieber a reuşit cu câteva mişcari dansante să se ferească de "bombele" aruncate de spectatorii necuviincioşi. A rămas doar cu teama că un lucru atât de oribil i se poate

A născut Mariah Carey!

Fericire maximă în familia lui Mariah Carey. Diva a adus pe lume doi gemeni, devenind pentru prima oară mamă la 41 de ani. Ziua naşterii micuţilor a coincis cu aniversarea a trei ani de căsătorie cu Nick Cannon. Carey a născut o fetiţă şi un băieţel pe 1 mai 2011. Conform anunţului făcut imediat după naştere de purtătorul de cuvânt al vedetei, Cindi Berger, prima a venit pe lume fetiţa. Cannon şi Carey au ascultat piesa "We Belong Together" la doar câteva minute după ce micuţii au fost născuţi. Berger a mai adăugat că Mariah şi soţul ei nu au ales încă numele pentru copiii lor. La câteva

TABU împlineşte 100 de ediţii

În luna mai, TABU împlineşte 100 de ediţii Cover Story Metamorfozele Monicăi Bârlădeanu Bucureşti, 2 mai 2011: În luna mai, cea mai curajoasă revistă de femei sărbătoreşte 100 de ediţii. Tabu, cel mai îndrăgit brand de revistă românesc, a transformat cititul unei reviste într-o experienţă asemenea unei călătorii, trezind curiozitatea cititorilor şi lăsându-le amintiri de neuitat. Ediţia 100 reaminteşte cititorilor cele mai interesante coperte şi poveşti. Mihaela Rădulescu, Andreea Marin, Oana Pellea, Cătălin Botezatu sau Răzvan Ciobanu sunt doar câteva din vedetele care au suferit transformări

Sărbătoritul zilei de 2 mai

David Beckham s-a născut pe 2 mai 1975 în Londra, Marea Britanie. Tatăl lui se ocupa cu montarea mobilei de bucătărie, iar mama lui era coafeză. A început să joace fotbal încă de mic şi, ori de câte ori era întrebat ce vrea să se facă atunci când va fi mare, răspundea că visul lui e să devină fotbalist. Vis care s-a cam îndeplinit. David Beckham este cel mai cunoscut fotbalist al zilelor noastre. Datorită calităţilor sale de fotbalist, dar şi felului în care arată, Beckham a reuşit să adune o avere de zeci de milioane de euro atât din practicarea sportului rege, cât şi din publicitate. Este

Pippa Middleton a devenit cea mai râvnită burlăciţă a Marii Britanii

Acum că sora ei mai mare, Kate Middleton s-a căsătorit, Pippa Middleton, care i-a servit drept domnişoară de onoare la fastuoasa nuntă de vineri, a rămas în atenţia publicului ca fiind o femeie frumoasă şi foarte elegantă. Acest lucru a fost dovedit de rochia albă pe care a purtat-o la ceremonia de căsăstorie a lui Kate, semnată Sarah Burton. Pippa a dat dovadă de mult stil şi maniere elegante în timpul ceremoniei, fapt ce o recomandă drept o adevărată lady. La recepţia de după nuntă, Pippa a purtat o rochie din satin verde by Alice Temperley.

Karl Lagerfeld l-a sculptat pe Baptiste Giabiconi în ciocolată

Se pare că informaţia potrivit căreia Karl Lagerfeld urma să scoată pe piaţă un parfum cu miros de cărţi s-a dovedit a fi un zvon dezminţit de către designer. Steidl a declarat că Lagerfeld nu are nicio legătură cu un eventual parfum de acest gen şi că relaţia lor se bazează doar pe publicarea cărţilor designerului. Prin urmare ne mai rămâne doar să sperăm că Lagerfeld va face un parfum din cealaltă pasiune a lui: ciocolata. "Mi-ar plăcea să fac un parfum bazat pe ciocolată", Lagerfeld a spus la un moment dat, fapt ce ne dă speranţă. Însă până când această dorinţă se va materializa