Tabu
HobbySlider

Fotografie cu Cristiana Apostol – Vant de toamna

Saptamana aceasta, Cristiana Apostol ne aduce toamna in monitoare si ne incanta privirile cu fotografii realizate in muntii nostri frumosi!

Desi este frig afara, in unele zile ploua sau este intunecat, nu putem ignora culorile toamnei. Tocmai de aceea, ne este mai usor sa trecem peste inconveniente!

Despre Cristiana

Arta Cristinei te va purta spre cele mai indepartate taramuri ascunse in sufletul tau, nedescoperite pana in punctul in care iei contact pentru prima data cu fotografiile acesteia: spre taramuri inzapezite ori cufundate in soare, spre taramuri inundate ori aride. Orice taram fotografiat spune o poveste, povestea unui suflet, surprinsa cu atata dedicare si pasiune prin obiectivul unui aparat de fotografiat. Lumea capata o alta nuanta. Perfectiunea devine posibila.

Fotografia in care Cristina se specializeaza de cativa ani este cea subacvatica, in scop artistic, “tocmai pentru ca este o provocare”, dupa cum tocmai aceasta o spune. Fotografia subacvatica inglobeaza farmecul si ineditul lumii de sub ape, iar pe cat de spectaculoase sunt fotografiile, pe atat de greu e procedeul ce duce, in cele din urma, la rezultatul finit. De la stabilizarea aparatului si pana la iluminarea cadrului, tehnica este una destul de complicata, in spatele careia se afla ani de exercitiu. Daca intr-un studio foto comunicarea cu modelul este una cat se poate usoara, in apa lucrurile se schimba: totul trebuie prestabilit, iar odata inceputa sesiunea foto totul se reduce la mima, intuitie si multa atentie. Linistea dainuie in ape. Daca privim fotografiile Cristinei, putem spune fara sa gresim: nimic nu este greu cand iubesti ceea ce faci!

Foto: Cristiana Apostol – https://www.facebook.com/cristiana.apostol

ARTICOLE SIMILARE

Cum să mănânci corect de Crăciun. Trucuri ca să eviți indigestia și toxiinfecția

Andreea Damian

Trucurile secrete care au ajutat-o pe Jennifer Lopez să rămână în formă

Tabu Tabu

Designerii schimbă aspectul blugilor din respect pentru mediu

Andreea Damian

Răzvan Simion, luat la „rost” de propria fiică. Ianca, discurs emoționant pentru tatăl său pe scena iUmor

Andreea Damian

Ce înseamnă să fii căpitan de navă de croazieră. Povestea primei femei căpitan din SUA care se află de 10 luni pe mare

Andreea Damian

Ce a purtat Adelina Pestrițu la un eveniment de la Paris Fashion Week: „Ești cea mai frumoasă româncă din Paris!”

Andreea Damian

Scrie un comentariu