Tabu
lifestyle

Ce să vezi: Polițist, adjectiv

Eu, una, mor de curiozitate sa vad filmul asta. Motivele sunt mai multe si diverse. O data, pentru ca e un film romanesc facut de dl Porumboiu, pe care il suspectez in continuare de talent cu carul. A doua oara, pentru ca am inteles ca este un film despre Romania comunista, si, nu-i asa, nu ne mai saturam de subiectul asta, parca nu am fi fost noi acolo si nu am sti cu varf si indesat ce s-a intamplat. Dar suntem nostalgici. Apoi, imi doresc sa vad filmul asta pentru ca Dragos Bucur este dragut. Nu stiu cum se face, dar de cele mai multe ori este de ajuns un regizor bun ca filmul sa fie bun. Actorul/actrita din rolurile principale are, deci, nevoie de un dram de dragalasenie. Dragos Bucur are din belsug.

Pana acum totul pare in regula cu filmul. Chiar si titlul imi place, sugereaza un dram de pretiozitate care face bine oricarui film european. Asta imi aminteste despre un episod din South Park in care se facea un festival similar Sundance-ului in micul orasel, si toate filmele prezentate erau independente, iar Cartman, eroul meu rotunjor, le explica prietenilor ca filmele independente sunt niste chestii alb negru despre doi cowboy gay care mananca budinca. Cred ca povestea asta e valabila si pentru multe dintre filmele europene. Deci pretios e bine.

Si, mai ales, motivul principal pentru care imi doresc sa vad filmul este ca a starnit atatea controverse. Sa ne intelegem, pe de o parte este multimea entuziasta care spune ca filmul este extraordinar si ca e musai sa il vedem si sa nu scapam o astfel de ocazie unica de a ne manifesta emotiile impreuna cu alte doua sute de oameni intr-o sala intunecata; iar pe de alta parte sunt cei cativa sceptici care te trimit la film doar ca sa poti sa fii de acord cu ei cum ca filmul nu e cine stie ce. Si, cum intotdeauna este nevoie de acesti sceptici (vezi trilogia Millenium, despre care lumea nu spune decat de bine, deci e clar ca nu trebuie citita), am sa ma duc sa vad filmul, ceea ce va doresc si dumneavoastra.

ARTICOLE SIMILARE

Angelina Jolie nu găsește timp pentru Brad Pitt

realitatea

Acuzații socante: Celebrul Teatru Balșoi e “un bordel uriaș”

George Clooney: Brad Pitt e rău!

realitatea

Cele mai cunoscute mituri despre matreata

Fely Donose, finalista de la “Vocea Romaniei”, implicata intr-un scandal gay

JOHNNY DEPP se insoara cu AMBER! A lasat-o pe VANESSA PARADIS si ia o bisexuala!

Scrie un comentariu