Tabu
lifestyle

Protagoniștii din „Urzeala Tronurilor” au plâns după ce au citit scenariul sezonului 8

Fanii serialului „Urzeala Tronurilor” s-ar putea să se aștepte la o baie de sânge la finalul sezonului 8, ultimul din această serie, care va rula pe micile ecrane cel mai probabil în 2019. Protagoniștii serialului vor muri unul câte unul, au confirmat reprezentanți ai HBO, potrivit businessinsider.com.

Vicepreședintele HBO Francesca Orsi a mărturisit în cadrul unei conferințe desfășurate la Ierusalim că actorii care interpretează rolurile principale din serialul „Urzeala Tronurilor” au izbucnit în lacrimi când au citit scenariul unuia dintre episoadele finale ale serialului. Fiecare „personaj va muri unul câte unul”, descrie Orsi.

Totodată, vicepreședintele HBO a descris această scenă drept „foarte emoționanță și puternică”. Francesca Orsi a promis însă fanilor seriei că finalul sezonului nu îi va dezamăgi.

„Niciun membru al distribuției nu a primit dinainte scenariul, și personajele lor vor muri unul câte unul până la finalul serialului. În timp ce citeau ultimele rânduri din scenariu, au început să plângă. Apoi au urmat 15 minute de aplauze”, a adăugat ea.

Este important de remarcat faptul că actorii au mers la filmări fără să cunoască scenariul, dar cu siguranță este o mișcare pentru a păstra secret tot ceea ce se întâmplă în episoadele finale, notează businessinsider.com.

Acum ceea ce îi macină pe fani este cine va muri, când și mai ales cum. Știm de la sfârșitul sezonului șapte că armata celor morți se îndreaptă spre Winterfall cu un dragon de gheață, Cersei Lannister și-a pierdut cel mai bun aliat, pe fratele ei Jaime, și că este însărcinată. Totodată, Jon Snow și Daenerys Targaryen și-au strâns armatele și se îndreaptă spre nord pentru a ține piept inamicilor.

 

ARTICOLE SIMILARE

Mihaela Radulescu, paguba de 25.000 lei pentru Realitatea TV

AKCENT se rupe-n bucati! CAUZA: banii!

Ghici cine își promovează filmul în New York

realitatea

O luna in Thailanda la al treilea eveniment KINObservator de la Cinemateca Union

Radio Guerrilla implineste 8 ani

Britney Spears, altă divă cu pretenții

realitatea

Scrie un comentariu