Tabu
PEOPLESlider

Jada Pinkett Smith a dezvăluit că suferă de alopecie

Jada Pinkett Smith a început să chelească. Actriţa în vârstă de 46 de ani a dezvăluit recent că suferă de alopecie, iar acest lucru o macină profund.

Vedeta americană a fost adesea văzută cu capul înfășurat într-un wrap, însă Jada susține că nu îl poartă doar de dragul modei. Soția actorului Will Smith a recunoscut că îi cade părul foarte mult, de aceea simte nevoie să-și acopere capul cu aceste turbane.

„Ei bine, nu am vorbit despre asta. Nu este ușor să vorbesc, dar voi vorbi despre asta”, a declarat Jada Pinkett Smith în timpul show-ului Red Table Talk, transmis pe Facebook. Aceasta a vorbit pentru prima dată despre problemele legate de căderea părului, explicând: „A fost terifiant când a început să-mi cadă părul. Am fost într-o zi la duș și mi-am trecut mâna prin păr când m-am întrebat: <<Dumnezeule, chelesc?>>”.

Așa se explică de ce actrița își poartă părul tuns scurt. Și nu de puține ori tunsorile ei îndrăznețe au devenit modele pentru femeile care au dorit să renunțe la podoaba capilară în favoarea unei tunsori masculine. Cu toate acestea, Jada Pinkett Smith nu-și explică ce anume îi cauzează căderea părului, însă dă vina pe stres.

Ce este alopecia?

Alopecia este o afecţiune dermatologică inflamatorie ce lezează foliculii piloşi îndeosebi de la nivelul scalpului. Deşi uneori apar iritaţii la nivelul pielii, alopecia nu reprezintă un pericol pentru viaţa persoanelor. De asemenea, alopecia evoluează cronic generând pierderea localizată sau generalizată a părului la nivelul capului, dar şi pe suprafaţa corpului.

Cea mai frecventă formă de alopecie este alopecia involutivă, denumită şi de tip masculin care se manifestă de obicei începând cu a doua decadă de viaţă, iar la bărbaţii de peste 70 de ani are o incidenţă de circa 80%. Cei mai mul’i foliculi piloşi intră în stare de hibernare, iar părul ramas devine din ce în ce mai scurt şi mai rar. Alopecia androgenică este condiţia genetică care afectează atât bărbaţii cât şi femeile. Bărbaţii afectaţi suferă de pierderea părului chiar începând din adolescenţă sau cu vârsta de 20 de ani. Este caracterizată prin retragerea a liniei părului şi dispariţia treptată a părului din creştetul capului şi în regiunea scalpului frontal. În acest caz, femeile nu sunt vizibil afectate până la 40 de ani, experimentând o rărire generală pe întreaga suprafaţă a scalpului cu pierdere extinsă în partea de sus a capului (creştetul capului).

Cauzele pierderii părului (dependente de stilul de viaţă, de factori de mediu, precum şi de cei genetici) sunt: regimul alimentar inadecvat (mai ales cel deficitar în proteine şi fier), stresul psihic cronic, bolile cronice, sarcina şi naşterea, utilizarea unor preparate cosmetice agresive, agresiunea mecanică a firului de păr (spălarea prea frecventă, permanentul,coafarea, vopsirea, decolorarea, ticurile psihice – tricotilomanie) – fumatul, alcoolul în exces, cafeaua, medicamentele (de exemplu citostaticele care determină oprirea creşterii foliculilor piloşi, anticoagulantele, beta-blocantele, folosite pentru controlarea hipertensiunii arteriale, contracptivele orale), unele boli sistemice (sifilis), hiper- şi hipotiroidismul, radiaţiile electromagnetice (raze X sau gamma), arsurile, afecţiuni dermatologice (micoze, parazitoze), soarele, poluarea atmosferică, clorul din piscine, sărurile din apa de la robinet. Bolile autoimune pot produce alopecie areata. În această formă de alopecie sistemul imun atacă, din motive necunoscute, foliculii piloşi. La cele mai multe persoane cu alopecie areata părul creşte din nou, deşi la început elpoate fi mai fin şi poate avea o culoare mai deschisă înainte de revenirea la culoarea şi grosimea normale.

 

ARTICOLE SIMILARE

Un portret realizat de un program de Inteligență Artificială (IA) s-a vândut cu 432.000 de dolari

realitatea

Cardi B este primul rapper de sex feminin cu două hit-uri pe primul loc în topul Billboard

realitatea

Elena Gheorghe a avut parte de mai multe aniversări în familie

Tabu Tabu

Detoxifierea: Curatenia de primavara a organismului (partea 3)

realitatea

Cântecele pop devin tot mai triste de la an la an, spun studiile

Andreea Damian

Au descoperit cuplurile care trăiesc separat secretul unei relații fericite?

Andreea Damian

Scrie un comentariu