Tabu
PEOPLESlider

Robbie Williams, gest obscen la ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale de Fotbal 2018

Campionatul Mondial de Fotbal 2018, organizat în Rusia, a debutat joi seara cu meciul dintre naționalele Rusiei și ale Arabiei Saudite, încheiat 5-0. Cântărețul britanic Robbie Williams a fost vedeta ceremoniei de deschidere care a precedat partida de fotbal. Artistul a arătat degetul mijlociu în timpul recitalului pe care l-a susținut pe stadionul Lujniki din Moscova.

„I did it for free” („am făcut-o gratis”) a cântat Williams – unul dintre versurile melodiei „Rock DJ” – în timp ce s-a apropiat de o cameră de luat vederi şi a arătat degetul mijlociu, într-un gest care ar putea fi interpretat ca răspuns dat celor care l-au acuzat că ar fi acceptat bani de la guvernul rus pentru a cânta la ceremonia de deschidere.

https://twitter.com/HarryCFC_/status/1007272649511206912

În cadrul festivității de deschidere, Robbie Williams şi soprana rusă Aida Garifullina au cântat în duet hitul „Angels” al cântăreţului britanic. Bill Browder, fondatorul Hermitage Capital Management, un critic pe faţă al preşedintelui rus, s-a numărat printre cei care l-au criticat pe Williams.

„Pe lângă faptul că îl legitimează pe Putin prin faptul că participă la Cupa mondială, @robbiewilliams a mai cântat în Rusia, în trecut, şi pentru oligarhii ruşi Alisher Usmanov şi Roman Abramovich”, a scris Browder pe Twitter miercuri.

În cadrul ceremoniei de deschidere, Williams a mai cântat şi hiturile „Let Me Entertain You” şi „Feel”, înainte de începerea primului dintre cele 64 de meciuri din cadrul campionatului.

ARTICOLE SIMILARE

Iuliana Marciuc eveniment special pentru lansarea unei cărți

Tabu Tabu

Motivul incredibil pentru care Gigi Becali își conduce desculț bolidul de 500.000 de euro

Andreea Damian

Fenomenul care ucide 745.000 de oameni anual

Andreea Damian

Programul pentru țesături delicate este dăunător pentru haine dar mai ales pentru mediu

Andreea Damian

Max von Sydow, actorul din Exorcistul și Urzeala Tronurilor, a murit la 90 de ani

Andreea Damian

Nunțile, afectate de valul scumpirilor. Cu cât au crescut prețurile

Andreea Damian

Scrie un comentariu