Tabu
PEOPLESlider

Shakira îşi poartă copiii după ea în turneu

De când a devenit mămică, Shakira și-a pus copiii pe primul plan. Dar nu a renunțat la carieră! Artista columbiană în vârstă de 41 de ani îi poartă cam peste tot cu ea, inclusiv la concerte.

Cântăreața se află într-un turneu mondial de promovare a noului ei album, El Dorado. Shakira nu s-a îndurat să-i lase acasă pe cei doi băieți, Milan, de 5 ani, și Sasha, de 3 ani, și a decis să-i ia la toate concertele ei.

Micuții au vizitat deja Turcia și Liban, iar pe listă se află Mexic, Brazilia, Argentina plus multe alte țări exotice. Se știe deja că Shakira își duce fiii la meciurile tatălui lor, fotbalistul Gerard Piqué (31 de ani). „Vreau să fiu tot timpul împreună cu fiii mei. Împart totul cu ei, şi timpul liber, şi munca”, mărturisea Shakira, în timpul unei pauze muzicale.

View this post on Instagram

Marhaba!! Hola Líbano!! Shak

A post shared by Shakira (@shakira) on

Fotoreporterii spanioli i-au surprins pe Shakira și pe băieți părăsind un hotel din Istanbul. Înainte de un concert, cei trei au mers într-o croazieră de câteva ore. E interesant că frățiorii purtau același tricou. La puțin timp după ce Spania a fost eliminată de la Mondialele din Rusia, li s-a alăturat și Gerard Pique. Fotbalistul era încântat că se afla în preajma copiilor, deși nu era în cea mai bună formă după meciul pierdut din sferturi.

Îi este foarte greu cu amândoi, fiindcă atunci când îl poartă în braţe pe Sasha, cere şi Milan să-l ia. Însă acest lucru nu o face să renunţe. Este foarte dificil cu ei pentru că sunt mici, nu îi lasă timp pentru repetiţii şi pregătirea concertelor, dar nimic nu o înspăimântă.

ARTICOLE SIMILARE

După scandalul de la Untold, Gheboasă a intrat şi în atenţia ANAF. Ce probleme are trapperul 

Andreea Damian

Afla cum se descurca Brad Pitt dupa despartirea de Angelina Jolie

realitatea

Fost model Playboy, despre Donald Trump: „Mi-a oferit bani după sex”

Andreea Damian

Celebritati nascute pe 10 august!

realitatea

7 designeri români care au cunoscut succesul peste hotare

Andreea Damian

Domnilor, se poartă leopardul dar mare grijă după ce gard îl ascundeți

realitatea

Scrie un comentariu