Tabu
lifestylePEOPLESlider

Regizorul Wes Anderson a fost curator la o expoziție de obiecte ciudate în Viena

Muzeul Kunsthistorisches Vienna a început un program în 2012 care și-a deschis porțile “oamenilor creativi remarcabili” și care selectează piese istorice din colecția personal a muzeului pentru a le prezenta în cadrul unei expoziții.

Regizorul Wes Anderson și partenera sa, Juman Malouf, sunt cei mai noi curatori ai acestui program. Astfel, ei au selectat mumia Spitzmaus într-un coșciug și alte comori – așa se numește și expoziția de altfel. Colecția celor doi a adunat 400 de obiecte desprinse din toate cele 14 colecții istorice ale muzeului. Potrivit New York Times, Anderson a prezentat cel mai scurte discurs din istoria vernisajelor și a spus doar atât “Probabil că a meritat.”

Părerile despre munca lui Wes Andreson sunt împărțite. Artnet descrie expoziția ca fiind “o prezentare ciudată a neajunsurilor afective”. Cody Delistraty, criticul Times a părut impresionat de colecție în ansamblul ei. El scrie că Anderson și Malouf nu au fost “interesați nici de proveniența sau raritatea unei piese, nici de faptul că ar fi fost cel mai bun exemplu al școlii respective sau al stilului respectiv. Mai degrabă, au grupat aproximativ 450 de obiecte în funcție de culoare, material și dimensiune, într-un mod care reflectă multe dintre trucurile cinematografice ale lui Anderson.”

Majoritatea celor care au vizitat expoziția consider că obiectele “uneori par să fie lipsite de semnificație, sau atât de superficiale încât devin inutile. O cameră plină cu portrete de copii îmbrăcați în haine clerice, un costum armură, de culoare închisă, pentru copii, poate fi o alegere amuzantă sau nostalgică, dar semnificația ei se oprește acolo.

Un curator senior a spus că unii membri ai personalului muzeului au fost la început sceptici față de proiect. “Vom primi un e-mail de la Wes întrebând: “Aveți o listă de obiecte verzi? Poți să ne trimiți o listă cu tot ce ai galben? Sistemul nostru de date nu are aceste categorii.”
Din această cauză, curatorii au fost nevoiți să caute manual prin stocurile de obiecte, un proces adesea deranjant datorat controalelor climatice și controalelor condițiilor necesare, despre care Anderson sau Malouf nu erau conștienți.

Expoziția a fost deschisă pe 6 noiembrie și va fi vizionată până în 28 aprilie 2019.

ARTICOLE SIMILARE

Jazz in the City pe 12 noiembrie 2010, Sala Palatului

realitatea

Steven Spielberg a reușit să enerveze un sat întreg din Anglia

realitatea

Madonna, noua imagine Louis Vuitton?

realitatea

Când va fi botezat bebelușul regal. Ceremonia se va desfășura într-un loc prețuit de regină

Andreea Damian

Charlize Theron este cea mai rea

realitatea

Ghici cine se află pe platourile de filmare

realitatea

Scrie un comentariu