Tabu
Slider

Tot mai multe cupluri includ clauza „cățelul” în contractul prenupțial

Cei mai mulți semnează un contract prenupțial înainte de căsătorie ca măsură de siguranță. Alții cred însă că este un moft. Iar clauzele sunt care mai de care mai bizare. De pildă, pisica și cățelul au devenit de câțiva ani încoace motiv de dispută pentru cuplurile care se despart. De aceea, trebuie clarificat printr-un act oficial cu cine rămân animalele după divorț.

După ce s-a raportat o creștere considerabilă în SUA a numărului de procese de custodie în care miza nu are nicio legătură cu copiii, ci cu drepturile pentru îngrijirea animalului de companie al familiei, tot mai multe cupluri își protejează câinele – sau pisica, hamsterul, după caz – prin contract prenupțial.

Există și firme de avocatură care au ajuns să se specializeze în negocierea contractelor prenupțiale incluzând clauza animalului de companie. A luat naștere și o nouă „specie” de avocați – pet lawyers.

Pentru partenerul care pierde bătălia pentru câine, verdictul poate fi pur şi simplu devastator din punct de vedere emoţional. Animalul de companie e ca un copil pentru cuplurile fără copii și nu numai. E parte din familie. Are sens, pentru că majoritatea cuplurilor decid să îngrijează un câine, spre exemplu, înainte de a avea copii.

O astfel de clauză au inclus în prenupțial și cântăreții Blake Shelton și Miranda Lambert înainte de a se căsători. La divorț, câinii au rămas la Miranda. Dar și alte vedete s-au confruntat cu situații similare. Actorul Jake Gyllenhall a reuşit să-l păstreze pe Atticus, un ciobănesc german, după ce s-a despărţit de actriţa Kirsten Dunst, care a primit totuşi custodie parţială. De asemenea, Drew Barrymore s-a luptat din răsputeri să-l păstreze pe labradorul Flossie, după divorţul de actorul Tom Green.

Fără un prenupțial care să soluționeze rapid această dispută pe câine, animalul este considerat „property” (proprietate) în fața legii, deci numele celui care apare în actele lui este cea mai bună dovadă că patrudepul îi aparține de drept. Însă în statele California, Alaska, New York și Illinois judecătorii sunt cei care deci cine primește custodia animalelor de companie.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ziua Brâncuși, marcată cu proiecții: statul n-a avut bani de asigurare pentru „Cumințenia Pământului”

Andreea Damian

Româncele nu au timp suficient pentru relaxare (studiu)

Andreea Damian

Scarlett Johansson, cel mai bine plătită actriță de la Hollywood

Andreea Damian

Șoc în televiziune! Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea, „out” la pachet de la Antena 1. Motivul incredibil invocat

Andreea Damian

Iulia Albu a renunţat la găină. Acum are un alt animal de companie neobişnuit

Andreea Damian

Celia a născut o fetiță. Cum se simt proaspăta mămică și fiica sa

Andreea Damian

Scrie un comentariu