Tabu
PEOPLESlider

Jennifer Lawrence neagă că a făcut sex cu producătorul Harvey Weinstein

Jennifer Lawrence a negat în mod oficial că a făcut sex cu Harvey Weinstein, acuzându-l că a mințit ca să atragă tinere actrițe.

„Mi se frânge inima când mă gândesc la toate femeile care au fost abuzate de Harvey Weinstein. Eu și el nu am avut niciodată nimic în afară de o relație strict profesională. Faptul că a zis ceea ce a zis este un alt exemplu pentru tacticile sale de prădător și minciunile pe care el le folosește pentru a ademeni nenumărate victime”, a mărturisit actrița premiată cu un Oscar, potrivit E! News.

În octombrie 2017, lumea a descoperit adevărata față a producătorului de la Hollywood, după ce mai mult de 60 de femei au rupt tăcerea și l-au acuzat de hărțuire, viol și agresiune sexuală. Și pentru a atrage tinere actrițe care doreau să-și găsească un loc în lumea cinematografiei, Harvey Weinstein avea se pare o tactică specială: să se laude că a întreținut relații sexuale cu actrițe faimoase. Printre ele, și Jennifer Lawrence.

Actrița, în vârstă de 28 de ani, a negat cu vehemență acest lucru. Lawrence a vrut să facă lumină în acest caz, după ce o presupusă victimă de-a producătorului ar fi mărturisit autorităților că Weinstein i-a spus: „Nu ai zis că vrei să fii actriță? Eu m-am culcat cu Jennifer Lawrence și uite unde a ajuns! Tocmai ce a câștigat un Oscar”. Asta demonstrează că Jennifer Lawrence nu este decât încă o victimă colaterală de-a lui Harvey Weinstein. Mai ales că actrița a negat mereu că a fost agresată sexual de el.

Aceasta a vorbit despre producător, într-un interviu acordat Hollywood Reporter, în care a susținut că el nu a avut niciodată un comportament neadecvat la adresa ei. „Am auzit de scandal, însă el s-a comportat mereu cu mine ca un tată. Nu a avut niciodată un comportament inadecvat față de mine”, spunea Jennifer, în urmă cu ceva vreme.

ARTICOLE SIMILARE

HPI | Ce este potențialul intelectual ridicat și cum să-l identificăm

Andreea Damian

Carmen Brumă dezvăluie alimentele are te ajută să faci față frigului

Andreea Damian

CHA CHA LITIX! Episodul 63. Pariuri pe candidații la primărie

Andreea Damian

Spumă toxică pe o celebră plajă din India

Andreea Damian

Mihaela Rădulescu, Anna Lesko și Alina Pușcău vor trece la munca de jos

Tabu Tabu

Ce se întâmplă cu Majda, după ce colegul Andrei Ștefănescu a fost infectat cu coronavirus

Tabu Tabu

Scrie un comentariu