Tabu
HEALTHSlider

Aceste mituri despre răceală nu-ți vor ține copilul sănătos toată iarna

„Nu ieși afară cu părul ud, vei răci”, „ia vitamina C să-ți întărești imunitatea”, „stai în casă ca să nu iei răceală”, sunt doar câteva sfaturi pe care le-ai auzit, probabil de la părinți și bunici. Dar și cele mai frecvente mituri legate de răceală, ne transmit specialiștii.

Un nou sondaj, publicat luni (21 ianuarie), arată că mulți părinți au încercat aceste strategii când vine vorba să combată răcelile copiilor lor – chiar dacă există puține dovezi care să demonstreze că ele funcționează în realitate. Sondajul care a inclus 1.100 de părinţi cu copii în vârste între 5 şi 12 ani, a fost realizat în octombrie 2018 de cercetătorii de la Spitalul C.S. Mott Children din Michigan.

Experții au constatat că aproximativ 70% dintre părinți apelează şi la „strategii folclorice“ în prevenirea virozelor , iar 51% îi îndoapă pe cei mici cu suplimente cu multivitamine (de obicei zinc și vitamina C). De asemenea, 52% le-au spus copiilor să nu iasă afară cu părul ud, iar 48% consideră că este benefic pentru copii să-i țină închiși în casă în sezonul rece.

Dar vestea bună este că marea majoritate a părinților – 99% – încurajează copiii să aibă o bună igienă personală pentru a preveni răceala. Și aceasta este o strategie susținută și de știință. Pentru a preveni o răceală, copiii trebuie să-și spele frecvent mâinile, să nu ducă mâna la gură sau la nas și să nu-și împartă mâncarea și băutura cu alte persoane.

„Este important ca părinții să identifice acele strategii de prevenire a răcelilor bazate pe dovezi științifice”, a declarat dr. Gary Freed, unul din coordonatorii sondajului și medic pediatru la Spitalul C.S. Mott Children din Michigan. În timp ce unele metode sunt foarte eficiente în prevenirea răcelii la copii, altele s-au dovedit un fiasco total. Mitul utilizării suplimentelor cu multivitamine care pot preveni răceala este şi el doar o prejudecată. „Copiii care sunt de regulă sănătoşi, care mănâncă echilibrat nu au nevoie de suplimente cu multivitamine”, a explicat dr. Michael Russo, specialist în boli infecţioase la copii, la Children’s Hospital of Philadelphia.

Cele mai bune strategii pentru prevenirea răcelii pe care părinții ar trebui să le folosească sunt igiena riguroasă și evitarea contactului direct cu bolnavii.

ARTICOLE SIMILARE

În căutarea bonei pentru copilul meu

Andreea Damian

Povestea din biblioteca: Matusa Julia si condeierul, Mario Vargas Llosas

realitatea

Cum sa nu-ti lasi relatia distrusa de distanta

realitatea

RECENZIE: 6 ore de testimoniale despre abuz sexual în secta lui R Kelly și el e tot liber

Dora Constantinovici

Sfatul lui Gwyneth Paltrow pentru ștergerea cearcănelor înainte de fiecare covor roșu

Andreea Damian

Burberry reinventează celebra scenă din Singin’ in the rain

Ciocîrlan

Scrie un comentariu