Tabu
CULTURESlider

Metallica a donat 250.000 de euro pentru construcţia spitalului de oncologie pentru copii

Metallica a donat 250.000 de euro pentru construcţia primului Spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România. Trupa a concercat miercuri seară pe Arena Naţională din Bucureşti și a făcut donaţia prin intermediul Fundaţiei Metallica „All within my hands”.

Asociația Dăruiește Viață, care construiește primul spital de Oncologie și Radioterapie Pediatică din România a anunțat donația pe pagina sa de Facebook: „Metallica se alătură inițiativei #NoiFacemUnSpital. Suntem cea mai mare comunitate implicată social din România”.

Trupa Metallica a revenit la București în turneul Worldwired, într-un concert senzațional miercuri seara, 14 august 2019, pe Arena Națională. În deschidere au cântat trupele Ghost și Bokassa. Legendara trupă s-a întors în faţa fanilor români în componența James Hetfield (voce), Lars Ulrich (tobe), Kirk Hammett (chitară) și Robert Trujillo (bas).

A fost a patra prezență a trupei Metallica în România după spectacolele susținute în 1999, pe stadionul Lia Manoliu, 2008, pe stadionul Cotroceni și în 2010, la Romexpo, în cadrul Sonisphere.

Momentul „Iris” pe Arena Națională

Trupa Metallica a avut un moment special miercuri seară când a cântat melodia „De vei pleca”, a celor de la Iris. Fanii au fost cu atât mai surprinși pentru că solistul James Hetfield a cântat impecabil versurile în limba română.

Asociaţia Dăruieşte Viaţa doreşte să ofere o şansă în plus bolnavilor de cancer din România, iar în acest scop construieşte primul Spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România. Spitalul va avea 9 niveluri, 6 etaje și 12.000 mp. Potrivit site-ului asociației, proiectul este finanțat exclusiv din donații de la persoane fizice și companii.

ARTICOLE SIMILARE

Cristina Cioran şi-a botezat fetiţa. Cine au fost nașii și cum s-a îmbrăcat vedeta

Andreea Damian

Mădălina Ghenea va juca în filmul „Gucci”. Ce rol a primit

Andreea Damian

Dan Bălan, pe primul loc în clasamentul Billboard cu “Live Your Life”, remixul piesei “Dragostea din tei”

realitatea

Naomi Campbell, ritual de beauty în 10 minute

Andreea Damian

Anunțul neașteptat făcut de Britney Spears, la câteva zile după ce a spus că este însărcinată

Andreea Damian

Șase concepții greșite despre sexul în vacanță

Andreea Damian

Scrie un comentariu