Tabu
PEOPLE

Cine e și cu ce s-a ocupat soția lui Chef Florin Dumitrescu înainte să se cunoască

Toată lumea îl știe pe Chef Florin Dumitrescu însă puțini știu cine este partenera lui de viață, femeia care îi da sfaturi, e manager și soție și mama. Este vorba de Cristina Sima Dumitrescu, care nu este străină de jurnalism și care i-a furat inima bărbatului care este chef doar pe micile ecrane nu și acasă.
Înainte de a fi soția lui Florin Dumitrescu, Cristina Sima era jurnalistă la o revista pentru femei și scria despre modă și accesorii, realiza ședințe fotos și era o profesionistă. A plecat de la revista respectivă, care s-a și închis, iar apoi l-a întâlnit pe El. Florin Dumitrescu a cucerit-o cu o prăjitură, iar cei doi au devenit soț și soție și au niște fetițe minunate. Femeia a pubilcat recent un mesaj pe pagină ei de socializare care sună cam așa.

familie florin dumitrescu
familie florin dumitrescu

“Eram obișnuită să fiu omul din spate și, puțini știu că eu și Florin lucrăm împreună pe foarte multe proiecte. Dar, de ceva timp, toți oamenii din jurul nostru, care știu mai multe despre stilul de viață pe care îl avem, despre grijă cu care alegem ingredientele bio pentru mesele noastre și ale copiilor, despre cum ne creștem fetițele și ce alegeri facem că și părinți, ne sfătuiau să postăm mai mult, să povestim mai multe despre stilul nostru de viață și astfel să putem inspiră sau ajută și alți părinți care trec prin aceleași situații că și noi. Suntem departe de a fi părinți perfecți, dar ne străduim să facem cele mai bune alegeri pentru familia noastră în ceea ce privește alimentația și un stil de viață cât mai sănătos. Astfel că ne-am hotărât să deschidem ușa casei noastre și a bucătăriei noastre pentru a va arată puțîn din viață noastră de familie și pentru a împărtăși din secretele pe care le-am descoperit in materie de ingrediente și rețete echilibrate, de când am devenit părinți. Atunci când iubeșți, fără să-ti dai seama, devii mai atent la o serie de lucruri care până atunci păreau nesemnificative. Primul episod din serialul #BIOcutine e deja pe Youtube, link http://bit.ly/BioEpisodul1 și sunt tare curioasă să îmi spuneți dacă va place. Se văd emoțiile mele?”, a scris femeia care e plină de idei bune.

ARTICOLE SIMILARE

Lady Gaga și Jay-Z ar fi refuzat să apară în serialul documentar “Surviving R Kelly”

realitatea

Dua Lipa a lansat noul album din izolare

Andreea Damian

Pavel Bartoș pilot de curse în timpul liber

Tabu Tabu

Secretul de frumuseţe ieftin folosit de Victoria Beckham

Andreea Damian

Drake s-a dat la Heidi Klum. Cum a reacționat fotomodelul la avansuri

Andreea Damian

A murit un actor celebru din serialul Dallas

Andreea Damian

Scrie un comentariu