Tabu
CULTURESlider

Frumoasa păstoriță transformată într-un cartof din desene animate. Încă o restaurare deplorabilă în Spania

Consternați din cauza acestui nou exemplu de degradare a monumentelor și operelor de artă din Spania, restauratorii profesioniști solicită ca acestă responsabilitate să nu mai fie lăsată în mâinile unor amatori.

Frumoasa păstoriță este acum desfigurată. Înaintea atrocității, sculptura care orna exteriorul unui imobil art déco din orașul Palencia, situat în nord-vestul Madridului, reprezenta o ciobăniță zâmbitoare, înconjurată de animale. 

În urma unei restaurări dezastruoase, chipul ei a luat înfățișarea unui „cap din desene animate”, conform opiniei lui Antonio Guzman Capel. 

Într-o postare pe Facebook, pictorul a fost primul care a denunțat, în mod public, distrugerea acestei scuplturi datând din 1923.

În comentarii, sculptura deteriorată este supusă tuturor comparațiilor ironice. În timp ce unii internauți o aseamănă cu un cartof, alții găsesc prilejul să glumească pe seama lui Donald Trump. „Pentru că a trebuit să plece de la Casa Albă, s-a instalat aici”, scrie unul dintre comentatori. 

„Aceasta NU este o restaurare profesionistă”, susține pe Twitter ACRE, Asociația Conservatorilor și Restauratorilor din Spania.

„Capul de cartof” din Palencia se alătură unei lungi liste de restaurări ratate din Spania, așa cum amintește The Art Newspaper.

Cea mai memorabilă dintre ele a fost „maimuța hristică” din Broja, micul orășel spaniol cu doar 5000 de locuitori, situat la 60 de kilometri de Zaragoza. 

Ecce Homo este opera pictorului local Elias Garcia Marinez, iar restaurarea ei a ridicat multe semne de întrebare și suspiciuni legate de lipsa de pregătire a celor însărcinați cu astfel de lucrări.

Aflați în fața unei situații similare, restauratorii spanioli îi trag la răspundere pe acești amatori.

„A restaura nu înseamnă a repara. Asemenea intervenții trebuie să se conformeze unor criterii omologate la scară internațională, asemenea celor de la Institutul Spaniol al Patrimoniului Cultural și al altor organizații acreditate din Spania”, a susținut, într-o postare pe Twitter, restauratorul din Valencia, Illanos Argudo. 

Întrebată în luna iulie de canalul media spaniol Europa Press, Maria Borja, vice-președintele ACRE, oferea o soluție pentru prevenirea acestor catastrofe: instaurarea de reguli mai stricte în privința restaurărilor.

După ea, numărul de restaurări ratate este subestimat, iar majoritatea acestora nu fac obiectul unei mediatizări. „Din păcate, ele sunt mult mai frecvente decât ne imaginăm. Patrimoniul cultural spaniol este în pericol.”, afirma aceasta.

sursa: Le Figaro

ARTICOLE SIMILARE

CARTE: Povestea vieții mele, Giacomo Casanova

realitatea

Noi studii arată că țigările electronice ar putea fi chiar mai nocive pentru inimă decât țigările obișnuite

realitatea

Machiajul ochilor: de ce rozul este esențial în această toamnă

Andreea Damian

Autoiluzionarea: cum îi determină pozele selfie pe oameni să-și facă operații estetice

realitatea

Cum îți pui în valoare bronzul?

Andreea Damian

IMDb are de-acum propriul serviciu de streaming pentru filme și seriale. Și e 100% gratis!

Andreea Damian

Scrie un comentariu