Tabu
CULTURESlider

MNLR ⎪ Memoria obiectelor mici și mari pe înțelesul tuturor

La finele anului trecut, Muzeul Național al Literaturii Române a lansat, în mediul online, o inițiativă culturală deosebită. Intitulat „Memoria obiectelor mici și mari pe înțelesul tuturor”, proiectul digital prezintă poveștile obiectelor de patrimoniu aflate în cele cinci case memoriale administrate de MNLR.

Conceput ca un serial documentar care s-a încadra perfect în grila de programe a ARTE TV, Memoria obiectelor mici și mari pe înțelesul tuturor este una dintre puținele inițiative culturale fascinante atât prin formă, cât și prin conținut și desfășurate doar în mediul online. 

Este o ocazie unică de a vă întâlni cu personalități culturale de marcă ale prezentului precum Simona Popescu, Alexander Hausvater, Ioana Pârvulescu sau Mihaela Dedeoglu. Fiecare din ei relatează cu multă pasiune istoriile ascunse în casele unor importante figuri ale culturii române ca Liviu Rebreanu, Ion Minuescu, Tudor Arghezi sau Anton Pann.

Ceea ce diferențiază proiectul demarat de MNLR în luna decembrie a anului precedent de alte inițiative culturale autohtone este maniera organică în care istoria personală a prezentatorului din fiecare episod se împletește cu istoria spațiului în care se află, trasând o paralelă fină între viața artistică și literară contemporană și consistenta moștenire culturală a trecutului.

Proiectul este prezentat exclusiv într-un format digital pe pagina de Facebook a MNLR. 

Echipa de proiect: Adrian David, muzeograf Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” și Casa Memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”, Dorothea Nicolescu, muzeograf Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Lelia Spirescu, muzeograf Casa Memorială „George șI Agatha Bacovia”, Mădălina Șchiopu, muzeograf Casa Memorială „Anton Pann”. Imagine: Grigoruț Stoica și Alex Ursu. Coordonator multimedia: Alex Ursu. Proiect coordonat și realizat de Andreea Drăghicescu.

ARTICOLE SIMILARE

Vitamina D: top 10 alimente de consumat pentru a evita carențele

Andreea Damian

Fotografie Sorin Onisor – Marea Neagra

realitatea

Racoarea verii – Rulada inghetata in trei straturi

realitatea

Electric Castle 2024. Care este line-upul și programul festivalului

Andreea Damian

Celebritati nascute pe 25 mai!

realitatea

Gestul fără precedent pe care regina Elisabeta l-a făcut pentru mama lui Meghan

Andreea Damian

Scrie un comentariu