Tabu
PEOPLESlider

Theo Rose, primele declarații după ce s-a aflat că e însărcinată: ”E adevărat!”

Theo Rose și iubitul ei, Anghel Damian, așteaptă un copil. Informația a fost confirmată chiar de artista în vârstă de 25 de ani, care a vorbit despre acest subiect într-un story pe Instagram.

După doar câteva luni de relație, Theo Rose și Anghel Damian vor deveni părinți. Deocamdată, însă, ei nu știu dacă vor avea o fetiță sau un băiețel, dar sunt foarte fericiți.

”Vă pup de la filmări. E adevărat! O să aveți un nepoțel sau o nepoțică. Când iese, vreau să-l strigați «nepoate» sau «nepoată», depinde. Să fim sănătoși cu toții!”, a transmis Theo Rose pe Instagram.

“Pe noi ne-a anunțat Theo încă de la începutul lunii noiembrie despre marele eveniment. Am sărit în sus de bucurie, fiindcă am și eu o vârstă și deja așteptam de ceva vreme nepoți. Care se cam lăsau așteptați. Theo, cea mai mică fată a noastră, e cea care ne-a făcut marea bucurie! Voi fi cel mai fericit bunic din lume. Noi, aici, la țară, suntem mai conservatori. Așa că nu ne-am fi dorit să aflăm de prin ziare marea veste. Theo, draga de ea, a știut asta, și a preferat să ne anunțe printre primii. Nici nu vă puteți închipui ce bucurie ne-a făcut”, a transmis, încântat, tatăl lui Theo Rose.

La începutul lunii august, au apărut primele imagini de paparazzi cu Theo și Anghel, dezvăluindu-se în acest fel relația lor.

ARTICOLE SIMILARE

Andreea Bălan în război cu Misty, partenera lui Keo, fostul ei iubit!

Tabu Tabu

Cea mai în vârstă antrenoare de yoga! Împlinește 100 de ani și face sport ca la 30

Andreea Damian

De ce s-a întristat tânăra mămică Tily Niculae

Tabu Tabu

Cine este bărbatul pentru care Simona Halep l-a lăsat pe Toni Iuruc

Andreea Damian

Transformare radicală pentru Billie Eilish: a adoptat culoarea de păr perfectă pentru iarnă

Andreea Damian

Cum a reacționat Cristina Ciobănașu când Vlad Gherman i-a spus de relația cu Oana Moșneagu

Andreea Damian

Scrie un comentariu