Tabu
PEOPLESlider

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu, probleme în Grecia

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au pornit în luna lor de miere, după cununia religioasă, de la finalul lunii iulie,  mai întâi pe litoralul românesc, apoi în Grecia.

Cei doi au avut parte de o surpriză neplăcută când a ajuns în destinație: bagajele lor au fost pierdute. Gabriela, soția prezentatorului de la Antena 1, a împărtășit peripețiile cu care s-au confruntat în prima zi de vacanță, pe rețelele de socializare.

„Știți ce este bine? Noi am ajuns în vacanță, dar bagajele noastre nu. O să stăm dezbrăcați, tot este luna de miere”, a spus Gabriela, pe rețelele sociale.

În ciuda situației neplăcute, cei doi și-au păstrat umorul și au găsit modalități de a face față provocării. Gabriela le-a împărtășit urmăritorilor săi că în loc să fie dezamăgiți au decis să se bucure de fiecare moment și să privească părțile frumoase.

„Pe vremuri, când ajungeam într-o locație din asta superbă, suntem în Grecia, nu știam cum să mă schimb mai repede și să mergem să vizităm, să facem multe lucruri. Acum, după toată perioada asta superagitată, așa intensă și destul de grea tot ce vrei este să dormi. Eu i-am spus lui Dani că nu fac nimic altceva și am dormit amândoi de nu am știut pe ce planetă suntem. Cred că aș fi putut să dormim până mâine dimineață, dar am zis totuși să ne trezim să mâncăm ceva”, a adăugat ea, cu zâmbetul pe buze.

La sfârșitul lunii iulie, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au cununat religios și au avut petrecerea de nuntă, într-un cadru de poveste. La marele eveniment au luat parte mai bine de 100 de invitați.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Studiu: De ce e bine să ceri o mărire de salariu la prânz și să faci sex la ora 22.00?

Andreea Damian

Cristina Ich, derapaj grav! Incredibil ce a declarat despre imigranți: „Băi dar mirosul…Phai de capul meu”

Andreea Damian

Ruby regretă amarnic intervenția de implanturi mamare. Ce decizie a luat

Andreea Damian

Edward Snowden avertisment despre pericolele supravegherii în masă și inteligenței artificiale globale

Dora Constantinovici

Modă de iarnă | 5 elemente de bază de purtat după vârsta de 50 de ani

Andreea Damian

Noul Terminator a primit, în sfârșit, și un titlu oficial

Andreea Damian

Scrie un comentariu