Tabu
lifestyle

Reclamă cu Beyonce, interzisă din cauza erotismului excesiv – VIDEO

Beyonce are probleme de nivel moral, dacă le putem numi așa. Reclama în care aceasta își promovează primul parfum, "Heat" a fost interzisă. CNA-ul american a decis că acesta nu mai poate fi difuzată înainte de ora 19.30.

Decizia a fost luată după ce 14 persoane s-au considerat ofensate de respectiva reclamă și au depus plângeri în acest sens. Între noi fie vorba, Beyonce nu face aici mai mult decât face în fiecare videoclip. Adică se plimbă senzuală și focoasă printr-o cameră. Åži ușor transpirată, așa, cu aerul acela de semiposedată cu care ne-a familiarizat pe toți. Autoritățile au analizat cererile și le-au considerat nefondate, dar, uitându-se mai atent la reclamă, au ajuns la concluzia că aceasta are o incărcătură sexuală mult prea evidentă care ar putea dăuna grav copiilor.

ARTICOLE SIMILARE

Train – Hey Soul Sister

realitatea

Târg vintage, handmade & designer – You & the kids

realitatea

Lui Justin Timberlake nu-i plac oamenii

realitatea

Fanii i-au furat adidașii lui Leonardo DiCaprio

realitatea

Demi Moore și Ashton Kutcher s-au pozat în pat – FOTO

realitatea

Prima declaraţie a lui Brad Pitt, după ce Angelina Jolie şi-a extirpat sânii

Scrie un comentariu