Sunt asistentă universitară; pe el, studentul meu, l-am văzut prima oară la un examen de la care eu, firește, am vrut să îl dau afară pentru că se tot foia. Gândindu-mă retrospectiv, atunci l-am văzut prima oară, și nu mi-a trezit niciun fel de reacție pe moment, era unul dintre studenții din amfiteatru care aveau examen cu mine.
După acest examen mi-a trimis un buchet mare de trandafiri galbeni. Gestul mi s-a părut ciudat pe moment, dar eram mult prea preocupată de despărțirea de prietenul meu de la acea vreme. Am luat trandafirii și mi-am văzut de suferința mea. Prietena mea cea mai bună, în încercarea de a mă determina să trec peste ce fusese cu fostul meu iubit, mă tot întreba de „băiatul care mi-a trimis flori“, dar eu nu prea îmi aminteam de el.
Peste vreo patru luni, la o petrecere, m-am întâlnit din nou cu el. M-a invitat să dansăm și a devenit dintr-o dată extrem de familiar, de parcă ne știam de o viață întreagă, mi-a cerut cartea de vizită ca să mă mai întrebe de examene, chipurile. De a doua zi a început să mă sune non stop, să îmi trimită mailuri, eu m-am speriat, evident.
Trei luni nu m-am întâlnit cu el, vorbeam doar la telefon, îl lăsam să spună orice, dar îmi era frică să îi răspund să nu interpreteze că îl încurajez. Îmi trimitea flori și dvd-uri cu filme de dragoste, cd-uri cu muzică lentă. Mă suna și îmi spunea că vine la birou, mă trezeam că e în fața blocului și mă ruga să ies la geam. Eu m-am gândit că o să-i treacă și chiar dacă eram flatată de atenția lui, nu l-am încurajat.
Într-o zi, mi-am spus că e momentul să risc și m-am întâlnit cu el. După ce s-a consumat prima noastră noapte, mă gândeam că s-a terminat totul, dar atitudinea lui nu s-a schimbat. Amuzant este că el, deși student, este mai mare decât mine cu patru ani și singura diferență dintre el și ceilalți prieteni ai mei este că pe el îl iubesc. E o relație în care mă simt bine pentru că mă pot purta exact așa cum sunt.
Am avut și momente în care ne-am certat, dar el e calm și mă lasă în pace. M-am gândit că stă cu mine ca să treacă examenele. Oricum, dacă suntem certați, în sesiune e vai de el! Glumesc, poate să treacă un examen și fără mine. Am trăit cu dilema asta și am ajuns la concluzia că mai bine îl meditez, ca să mă împac cu paranoia mea. Nu i-am spus niciodată subiectele la un examen, îl pun să aibă și el măcar o minimă contribuție la tot ceea ce face.
La școală, relația e secretă și când ne întâlnim întâmplător, ne vorbim cu dumneavoastră, ceea ce este destul de ciudat având în vedere că poate am dormit împreună cu o noapte în urmă. El zice că atunci când o să termine facultatea o să putem să arătăm totul lumii, să ne afișăm împreună, nu ca acum când ne despărțim și intrăm la 20 de minute distanță unul după altul când mergem la o petrecere.
În relația asta am avut cele mai mari probleme de adaptare, înțelegere și încredere. Nu am o problemă cu ce o să spună lumea, în fond, ce a fost mai greu a trecut, iar când va termina facultatea, probabil o să ne confruntăm cu alte probleme.
6 comentarii