Tabu
lifestyle

AUTOR, primul târg românesc de bijuterie de designer,

Sâmbătă, 4 aprilie, între orele 11.00 – 20.00, cunoscătorii și pasionații de bijuterie contemporană de designer sunt așteptați să descopere nume consacrate, dar și nume noi ale designului românesc de bijuterie, în cadrul unui proiect unic pînă în acest moment în România. Este vorba de AUTOR, primul târg românesc de profil, găzduit de binecunoscutul spațiu sub_Cărturești, din librăria omonimă de pe Bulevardul Magheru.

Declinare firească a expoziției Extins, desfășurată déjà în cadrul a două ediții succesive, 2007 și 2008, AUTOR își propune să aducă publicul față în față cu bijuterii ce au ca miză conceptul, unicitatea, originalitatea și autenticitatea. Accesul nemijlocit la acest gen de bijuterii vine să continue demersul expoziției Extins de a familiariza publicul cu bijuteria de autor, de a crea un spațiu de intimitate cu aceste obiecte și de a pune în valoare nume cunoscute, dar și nume emergente de designeri.

Dan Pierșinaru, inițiatorul proiectului, a considerat că târgul AUTOR este pasul imediat următor după o expoziție precum Extins, încununată de succes în cele două ediții ale sale, și că scoaterea obiectelor din spațiul expozițional nu poate fi decît benefică pentru vizibilitatea bijuteriei de designer. AUTOR reunește nume precum Mihaela Tarhuna, Carla Szabo, Mihaela Zvinca, Andra Lupu, Roxana Davidescu, Ana Wagner, Maria Filipescu, Alina Băncilă, Jennifer Delplanque, Lola Dream Factory, Elena Crișan, Alexandru Lupu, Ioana Matei, Radha, Raluca Drăcea, Oana Pop, Dana Åžtefănoiu, Raluca Buzura, brandurile Acarete, Freevole, ale căror creații vor putea fi achiziționate, la preț de designer, de către toți cei ce vor călca pragul tîrgului.

ARTICOLE SIMILARE

BIANCA DRAGUSANU s-a pozat goala cu SANII pictati (FOTO)

Ce vedete din Romania se marita vara asta: Teo, Delia, Sorana, Anca, Diana, Madalina

5 proiecte Habitat for Humanity inscrise la Gala Societatii Civile

realitatea

Camelia Şucu, dezvaluiri despre iubitul cu 11 ani mai tânăr

Nicolas Cage a fost arestat

realitatea

Olivia Wilde este imaginea campaniei H&M Conscious Exclusive de anul viitor

Scrie un comentariu