Tabu
HEALTHSlider

Cultura migdalului pune în pericol albinele, iar lactatele ne fac rău. Deci, ce lapte ar trebui să bem?

Un pahar de lapte de proveniență animală produce de aproape 3 ori mai multe gaze cu efect de seră decât orice lapte obținut din legume/fructe. Dar alterntivele vegane au propriile dezavantaje. „E ca și cum ai trimite albine în război” este adevărul din spatele obsesiei tale de lapte de migdale, de exemplu.

Pentru consumatorii ecologiști, veștile nu sunt tocmai bune. Laptele de migdale nu este sănătos pentru planetă, fiind deosebit de periculos pentru albine. O cercetare recentă privind legătura dintre producția de migdale din California și decesul a 50 de milioane de albine de cultură i-a derutat pe consumatorii de lapte de migdale, care s-au întrebat: „Ce ar trebui să bem în schimb?”. Experții nu pot spune cu exactitate care lapte este mai bun, deoarece părerile sunt pro și contra.

Un lucru este clar. Toate alternativele vegetale sunt mult mai bune pentru planetă decât produsele lactate de origine animală. Un studiu din 2018 realizat de cercetătorii de la Universitatea din Oxford a arătat că obținerea unui pahar de lapte de vacă produce de aproape trei ori mai multe emisii de gaze cu efect de seră decât orice lapte vegetal și consumă de nouă ori mai mult pământ decât oricare dintre alternativele vegetale. (Pământul este obligat să ofere iarbă vacillor, pe care animalele o elimină sub formă de metan.)

Cu toate acestea, laptele vegetal poate fi periculos pentru planetă, dacă este produs în cantități uriașe. Este important să aveți în vedere nu doar dacă fructele și legumele din care sunt obșinute sunt organice. Alți factori includ modul în care creșterea culturii afectează oamenii și habitatele native din țările în curs de dezvoltare, amprenta de carbon și consumul de apă. Unele sortimente de lapte vegetal sunt mai sustenabile decât altele.

Iată topul celor mai sustenabile sortimente de lapte vegetal, de la cel mai nociv pentru planetă la cel mai durabil, realizat de The Guardian.

  1. Laptele de cocos. Cererea globală de lapte de nucă de cocos a dus la defrișarea pădurilor și la exploatarea lucrătorilor.
  2. Laptele de migdale. Culturile de migdale pun în pericol culturile de albine, în sensul că le suprasolicită.
  3. Laptele de orez. Cercetările au descoperit că laptele de orez a produs mai mult gaz cu efect de seră decât orice alt lapte vegetal.
  4. Laptele de alune. Pentru consumatorii care doresc să bea lapte vegetal, dar care să nu aibă impact asupra mediului, cel de alune este cel mai potrivit.
  5. Laptele de cânepă și de in. Un alt mod de a vă asigura că faceți alegeri durabile este să consumați lapte făcute din ceea ce specialiștii le descrie drept „culturi de nișă” – cânepa și inul. Sunt cultivate în cantități relativ mici în emisfera nordică, ceea ce le face mai prietenoase cu mediul.
  6. Laptele de soia. Potrivit oamenilor de știință, laptele de soia este câștigătorul pe scara durabilității. În plus, laptele de soia este singurul lapte vegetal care oferă un conținut de proteine ​aproape egal cu cel oferit de lactate.
  7. Laptele de ovăz este cel mai sustenabil produs.

ARTICOLE SIMILARE

Cum a afectat-o pe Amna explozia puternică din Istanbul

Andreea Damian

Gal Gadot, în rolul unei eroine poloneze care a salvat mii de copii evrei în timpul Holocaustului

Andreea Damian

DAFT PUNK ⎢ Două casete din 1995, găsite într-un club din Avignon

Ciocîrlan

Netflix | Ce vedem în iunie

Andreea Damian

Femei celebre care nu-și ascund semnele vârstei și arată uimitor

Andreea Damian

Cărțile tipărite îi ajută pe părinți și pe copii să interacționeze mai mult

Andreea Damian

Scrie un comentariu