Tabu
HEALTH

Ce antibiotice se pot lua din farmacie fără rețetă – lista completă

Într-un recent ordin emis de Ministerul Sănătății, farmaciile au primit dreptul de a elibera, în regim de urgență și doar pentru 48 de ore, 20 de antibiotice fără a avea nevoie de o rețetă de la medic.

Cu toate acestea, farmaciștii atrag atenția că produsele nu sunt disponibile “la liber” și că eliberarea lor este condiționată de anumite criterii.

Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a explicat în cadrul unei conferințe de presă că aceste antibiotice de primă linie sunt cele mai puțin susceptibile să ducă la rezistența antimicrobiană. Cu toate acestea, pacienții sunt îndemnați să consulte un medic cât mai curând posibil pentru a confirma diagnosticul și pentru a primi tratamentul adecvat.

Lista celor 20 de antibiotice care pot fi eliberate la decizia farmacistului include, potrivit realitatea.net:

AMOXICILLINUM*

AMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUM*

AMPICILLINUM*

CEFADROXILUM*

CEFALEXINUM*

CHLORAMPHENICOLUM*

CLARITHROMYCINUM*

CLINDAMYCINUM*

DOXYCYCLINUM*

ERYTHROMYCINUM*

METRONIDAZOLUM oral*

NITROFURANTOINUM*

OXACILLINUM*

PHENOXYMETHYLPENICILLINUM*

SULFAFURAZOLUM*

SULFAMETHOXAZOLUM + TRIMETHOPRIMUM*

SULTAMICILLINUM*

TETRACYCLINUM*

TINIDAZOLUM*

NYSTATINUM*

Despre rezistența la antibiotice

În confruntarea cu o problemă tot mai presantă la nivel global, rezistența la antibiotice, Ministerul Sănătății din România a introdus o serie de măsuri menite să combată fenomenul și să optimizeze utilizarea acestor medicamente cruciale. Secretarul de stat a subliniat importanța antibioticelelor de primă linie, cele preferate pentru tratament, datorită capacității lor reduse de a genera rezistență.

Cu toate acestea, ținta globală recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care vizează un consum de minimum 60% antibiotice de primă linie până în 2023, pare a fi departe de atinsă în România.

Conform noilor reglementări, farmaciile sunt acum obligate să raporteze zilnic toate eliberările de antibiotice și antifungice de uz sistemic, iar prescripțiile medicale vor fi păstrate în farmacie. Într-o încercare de a gestiona mai eficient consumul acestor medicamente, farmaciile pot elibera fracționat dozele prescrise, dar doar în cadrul aceleiași unități, fără a depăși cantitatea totală recomandată.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Mimi Kirk vine in Romania!

realitatea

Cei patru pași în acordarea primul ajutor

Andreea Damian

3 obiceiuri importante pentru un inceput de primavara sanatos

realitatea

Ce este holera, ce simptome are și cum se transmite boala care a dispărut de 30 de ani din România

Andreea Damian

Dieta cu spirulina, suc de Noni si apa alkalina – de la Miranda Kerr, model Victoria’s Secret

realitatea

Caniculă: aveți grijă, aceste medicamente sunt incompatibile cu căldura mare

Andreea Damian

Scrie un comentariu