Aventura mea prin Bucuresti a inceput intr-o dimineata de vara, duminica, din piata Victoriei, in fata Muzeului Taranului Roman. Adica aproape de inceputul traseului Kiseleff. Am ignorat aproape cu buna stiinta Palatul Victoria, sediul Guvernului Romaniei, o constructie facuta dupa planurile arhitectului Duiliu Marcu, care ocupa locul in care se afla, in alte timpuri, Hanul Neculcea, care a fost demolat in 1879, iar mai tarziu palatul Sturza, disparut in 1942 intr-un incendiu.
Am trecut in fuga si pe langa Muzeul Grigore Antipa, construit din 1894, si care este prima cladire din Bucuresti facuta special pentru a gazdui un muzeu (de catre Grigore Cerchez si Mihail Rocco) si inaugurat pe 24 mai 1908.
Am zabovit ceva mai mult in fata MTR-ului, construit pe un teren ce a apartinut candva lui Voda Mavrogheni, intr-o cladire ce a fost, pe rand, Scoala de Arte si Meserii, iar apoi Monetaria Statului. Cladirea, construita de catre Nicolae Ghika-Budesti in stil neoromanesc, a fost terminata in 1941 si, din februarie 1990, a devenit, cu drepturi depline, Muzeul Taranului Roman, sub conducerea lui Horia Bernea. Felul in care Bernea a inteles sa expuna colectiile muzeului in cladire a dus si decernarea unui premiu ilustru – cel mai bun muzeu european al anului, pentru prima data acordat unui muzeu din estul Europei.
Nici catre Muzeul National de Geologie nu mi-am indreptat atent privirea. Nu ca opera neoromaneasca a lui Victor Stefanescu, ce adaposteste muzeul, nu mi-ar fi placut. Ci pentru ca institutiile, oricat de ample sau interesante, nu sunt nicicand la fel de atragatoare precum casele sau bisericile care par sa ascunda taine mai adanci, povesti mai intime.
Si de aceea m-am bucurat cand am ajuns in fata Scolii Generale nr. 11.
Dacă vreți să aflați mai multe despre proiectul "Bucureștiul într-o zi", click AICI