Tabu
HEALTH

Linte încolțită, beneficii extraordinare pentru sănătate. Cum se obține

Dacă vă place mâncarea de linte, există posibilitatea să vă placă și germenii de linte. Pe lângă faptul că sunt extrem de gustoși și sățioși, sunt și foarte sănătoși și aduc o mulțime de beneficii.

Lintea se bucura de mare succes la curtea faraonilor egipteni și câştigă din nou teren în bucătăria europeană, ca urmare a interesului crescând acordat de consumatori alimentaţiei sănătoase. Lintea este o sursă importantă de antioxidanţi, compuşii care apără celulele organismului de acţiunea nocivă a radicalilor liberi. La fel ca toate leguminoasele, lintea este bogată atât în fibre solubile, cât mai ales în fibre insolubile.

Lintea este o sursă excelentă de minerale, dintre care se disting fosforul, fierul, zincul şi magneziul. Fosforul joacă un rol vital în menţinerea sănătăţii oaselor şi a dinţilor. În plus, fosforul contribuie la dezvoltarea şi regenerarea ţesuturilor şi la stabilizarea pH-ului sangvin. La rândul său, fierul este esenţial pentru transportul oxigenului în organism şi pentru formarea globulelor roşii în sânge. Zincul intră în reacţiile imunitare şi accelerează cicatrizarea rănilor. Magneziul intră în acţiunile enzimatice şi întăreşte sistemul imunitar.

Alături de minerale, lintea se mai remarcă şi prin conţinutul important de vitamine, în special de vitamine din grupul B (B1, B2, B3, B5, B6 si B9). Dintre acestea, vitamina B9, cunoscută şi sub numele de acid folic, joacă un rol major în producerea materialului genetic de tip ADN şi ARN, în buna funcţionare a sistemului nervos şi a sistemului imunitar. Acidul folic este indispensabil femeilor însărcinate, pentru că ajută la dezvoltarea sănătoasă a fătului.

Verde, roşie, brună, blondă, mare, medie sau mică, lintea se găseşte în diverse sortimente. Avantajul lintei faţă de majoritatea leguminoaselor este că, fiind mai mică, necesită un timp mai redus de pregătire (între 20 şi 30 de minute). Cele mai indicate sortimente de linte pentru alimentaţie sunt lintea verde şi cea roşie, care îşi păstrează cel mai bine forma şi proprietăţile în urma fierberii. Cu un gust fin, asemănător celui de nucă, lintea verde este cea mai răspândită varietate de linte. În schimb, lintea roşie este cel mai rar sortiment.

Germenii de linte sunt recomandată în carențele de vitamina C şi fier. De asemenea, se utilizează cu succes în atrofii musculare, devitalizare, slăbiciune. Reprezintă un înlocuitor ideal pentru carne, lintea fiind extraordinar de bogată în proteine şi fier (o porţie de linte furnizează organismului 60% din necesarul zilnic de fier) .

Cum se obţin germenii de linte?

  • Clătiţi bine seminţele, aşezaţi-le într-un borcan şi acoperiţi-le cu câţiva cm de apă fiartă şi răcită. Acoperiţi totul cu o bucată de ţesătură din bumbac sau pânză.
  • A doua zi, clătiţi seminţele cu apă rece. Scurgeţi-le bine pentru a nu putrezi. Duceţi-le iar la întuneric. Faceţi acest lucru de 2 ori pe zi, până când seminţele încep să încolţească.
  • Apoi aşezaţi borcanul pe un pervaz luminat pentru a le oferi un plus de energie. Consumaţi-i sau păstraţi-i într-un recipient închis ermetic în frigider. Germenii pot fi păstraţi în frigider timp de 2-3 zile.

Salată cu linte încolțită

Se face ușor, poate fi mâncată oriunde (birou, deplasări) și foarte sățioasă.

Ai nevoie de

  • Frunze de salată, rucola, păpădie, lobodă, leurdă, stevie
  • Câteva linguri de linte încolțită
  • Ceapă verde, usturoi verde, ardei roșu și galben, pătrunjel verde, ridichi, castravete
  • Un dressing de maioneză
  • Sare
  • Piper

Se mărunțesc toate, se amestecă și se condimentează după gust.

 

ARTICOLE SIMILARE

Avertisment de la medici: kitul de combatere a COVID-19, disponibil pe internet, periculos pentru sănătate

Andreea Damian

Paracetamolul NU ar trebui prescris pentru tratarea durerilor cronice. Efectele nebănuite asupra organismului!

Andreea Damian

Avertismentul unui medic: pandemia de Covid-19 va crea „o generație de persoane cu dizabilități”

Andreea Damian

Când vor trăi bărbații la fel de mult ca femeile? Prin 2032, spun experții

realitatea

Boala care face ravagii primăvara 

Andreea Damian

Îți place să tragi un pui de somn? E scris în ADN-ul tău

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu