Tabu
PEOPLESlider

Reacția spumoasă a Mariei Constantin după ce a fost comparată cu Bianca Drăgușanu

Maria Constantin a fost comparată, recent, cu Bianca Drăgușanu, din cauza operațiilor estetice pe care și le-a făcut în ultima perioadă. 

După ce a primit un comentariu cu privire la asemănarea dintre ea și fosta prezentatoare, blondina nu s-a putut abține și a reacționat în mediul online.

„Asta trebuie să fie de bine, nu? Eu am văzut-o pe Bianca Drăgușanu în realitate și, sincer, nu uitați vârsta pe care o are, 42 sau 43 de ani. Dumneavoastră nu știu câți ani aveți, dar nu știu dacă arătați ca Bianca Drăgușanu. Eu mă mândresc, dacă dumneavoastră spuneți că semăn cu Bianca Drăgușanu, e de bine”, a fost reacția Mariei Constantin.

Nu este pentru prima oară când artista a fost asemănată cu Bianca Drăgușanu. Ea a mai fost comparată după experiența de la Survivor. Deși a petrecut doar o săptămână în Republica Dominicană, condițiile de trai și-au spus cuvântul, astfel că părul său a avut de suferit și a fost nevoită să-și tundă jumătate din păr și să se vopsească castaniu. Internauții aproape că nu au recunoscut-o și au comparat-o cu Bianca Drăgușanu.

Se află la a treia căsătorie

Maria Constantin se bucură de succes în muzică de ani de zile. Ea e cântăreață de muzică populară, susține concerte, cântări, iar de câțiva ani de zile participă și în diferite show-uri de televiziune. În ceea ce privește viața personală, artista a fost căsătorită prima dată cu interpretul de muzică populară Ciprian Tapotă, alături de care are un băiat, pe Codrin. Apoi, Maria Constantin a divorțat și ani mai târziu s-a căsătorit cu Marcel Toader, de care a divorțat în ianuarie 2018. Acum, ea și-a găsit fericirea în brațele lui Robert Stoica, cu care s-a căsătorit civil și religios anul trecut.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Smiley și Dinu Maxer, la cuțite! De la ce a pornit scandalul

Andreea Damian

10 femei care seamănă leit cu bărbați celebri. FOTO

Andreea Damian

Ce sfaturi dă pentru părinți în izolare Andreei Berecleanu

Tabu Tabu

Trend alert | 10 tendințe cheie ale modei pentru toamna/iarna 2021/2022

Andreea Damian

Alex Velea, reacție acidă după crima de la Padina

Andreea Damian

Boala înfiorătoare de care suferă Celine Dion. Cântăreața a anulat toate concertele de anul viitor

Andreea Damian

Scrie un comentariu