Tabu
lifestyle

Recesionista

Orice fashionista care se respectă știe foarte bine cât de importante sunt pentru garderoba ei piesele vintage, cele bricolate de propria mână sau descoperite în dulapurile prietenelor; dar nu uită că ar da bucuroasă și ultimii bani pe o poșetă sau o pereche de pantofi de firmă care i-au făcut inima să bată mai tare. Ce se întâmplă, însă, în timpul crizei financiare, când hainele și accesoriile chic par să nu mai stea în fruntea listei de priorități? Ei bine, fashionistele au descoperit câteva soluții și pentru asta și nu au niciun gând să se predea și să renunțe la pasiunea lor. Cel puțin atâta timp cât mai au ceva idei și trucuri de folosit.

Alexandra, 31 de ani, designer de interior

Niciodată nu mi-am cumpărat prea multe haine, dar aleg lucrurile impulsiv când e vorba de love at first sight. Iar când îmi place cu adevărat ceva, îl port ani la rând, până se rupe. Åži nici măcar atunci nu pot să scap de el. Am descoperit câteva magazine mici, pe străduțele dosnice din marile orașe, unde găsesc piese care îmi spun ceva. De când am o fetiță, îmi place să cumpăr haine pentru copii și mai degrabă fac shopping pentru ea decât pentru mine. Cu pantofii am avut noroc, căci am decorat până acum trei magazine și am primit reduceri importante. În rest, îmi achiziționez haine Philip Lim sau Vivienne Westwood de la magazinul din Brașov pe care îl cunoaște orice pasionată; sau fac schimburi de haine cu prietenele. Inițial, ideea era să minimizăm consumerismul și să fim mai ecologiste, dar garderobele noastre au avut câte ceva de câștigat din povestea asta. Cât despre recesiune… mi-ar plăcea ca până la sfârșitul anului să reușesc să îmi iau o vacanță în care să nu mai am nevoie decât de un costum de baie și de o pereche de flip-flops.

Noemi, 36 de ani, consultant PR

Îmi plac la nebunie accesoriile și port mereu cel puțin trei lănțișoare care îmi aduc noroc. Obiectele mele preferate sunt dintre cele mai extravagante: cape, ochelari imenși de soare, voalete. Dulapul meu e plin de piese vintage, fie că sunt cumpărate de la târgurile de profil, fie primite cadou de la prieteni sau de la mama. În plus, am descoperit și designerii locali (sunt fan Irina Marinescu și Ana Alexe), dar și magazine micuțe și bine ascunse, în care poți să găsești piese basic la câțiva lei noi. Lucrurile de firmă pe care le am, sunt toate cumpărate la reduceri. Pentru încălțămintea Acne aștept sezonul în care sunt reduse, dar aș da oricât pentru creații Vivienne Westwood sau Sonia Rykiel. Ca atunci când mi-am dat ultimii bani pe manichiură și pedichiură la cel mai fancy salon din oraș și a trebuit să mă întorc pe jos acasă.

 Nina, 32 de ani, consultant investiții
 Recesiunea mi-a adus mai mult timp pentru mine. Am început prin a face curat  în șifonier și am eliberat mai bine de jumătate din el, iar când am reînceput achizițiile, am luat exact ce-mi lipsea. Cu cele câteva geamantane pline rezultate în urma curățeniei, am organizat în birou un fel de târg cu „vechituri“ de tot felul. Tot ce nu s-a vândut a fost donat. Astăzi, în dressingul meu găsești ținute create de mine, precum fusta de dantelă făcută din perdeaua bunicii și prinsă cu lipici; sau piese unicat de la designerii români. Ultima mea creație, tricoul negru cu pene pe umeri, stă la loc de cinste, mai ales pentru că l-am făcut cu 15 minute înainte să mă duc la o petrecere, pe principiul „gătește cu ce ai în frigider” și a avut un succes monstruosi. Dar Chanel va rămâne mereu pe lista mea de cumpărături,cu sau fără recesiune.

Corina, 26 de ani, avocat
Datorită meseriei pe care o fac, nu pot aproape niciodată să mă îmbrac la serviciu așa cum aș vrea eu. Dincolo de coșmarul de duminică seara, când îmi stabilesc ținutele pentru birou pe o săptămână întreagă, îmi rămâne timpul liber, în care încerc să mă desfășor cum se cuvine și să fiu cât mai inventivă cu outfit-urile mele. Cu timpul, am învățat să știu exact ce anume vreau să port la o anumită ocazie și am găsit și o croitoreasă foarte pricepută care a pus în practică ideile mele. În rest, mai ales acum, de când cu criza, dau iama în magazinele vintage sau pe la oamenii care aduc haine de vânzare din străinătate. Nu mă interesează prea mult cum au fost procurate, atâta timp cât arată foarte bine și prețurile sunt mult mai mici decât în magazine. Piesele mele preferate sunt o rochie spectaculoasă de seară făcută de Mircea Bărbulescu și costumul original de țigancă primit cadou de la niște clienți, din care port mai ales fusta.

ARTICOLE SIMILARE

ANTONIA se dezbraca de fata cu dansatorii ei! FOTO Incredibile!

Speedy! CONNECT-R a conceput copilul cu MISHA de la prima intalnire!

MADALINA PAMFILE simuleaza sexul in FOTO fierbinti …cand nu se sinucide cu pastile!

Chevrolet lansează Equinox, cu pedala de accelerație specială pentru tocuri

realitatea

De Valentine’s Day, First Romanian Darkfest

realitatea

A slabit aproape 70 de kg ca sa arate ca Angelina Jolie!

Scrie un comentariu