În topul meu personal al concertelor din 2012, Red Hot Chili Peppers au fost pe locul 2, după Guns N’Roses din iulie – despre care am scris aici. Şi, poate, ar fi fost pe locul 1, dacă n-ar fi fost problemele de sonorizare care au făcut basul aproape imposibil de auzit. Taman basul. Taman instrumentul lui Flea, personajul-cheie al trupei. E ca şi cum ar trebui să te uiţi la Pe aripile vântului, fără scenele lui Clark Gable.
Presupunerea noastră a fost că, probabil, spectacolul a fost gândit pentru sală, nu pentru stadion. Şi, când s-au pomenit pe ditamai Arena, le-au dat pe toate la maximum; ceea ce a dus la distorsiuni. Şi totuşi, când m-am uitat pe site-ul trupei, am observat că întregul turneu “I’m With You” a fost programat pe stadioane – şi abia atunci am constatat că nu mai înţeleg nimic. Noroc că, pe măsură ce show-ul se derula – şi ce show! – lucrurile s-au reglat treptat. Pentru că Anthony Kiedis & compania au avut de oferit unul dintre cele mai fabuloase spectacole – şi pe parte muzicală, şi pe parte de visuals – interpretare – efecte – din câte mi-a fost dat să văd în cariera mea de maniac al concertelor. Nu pot decât să-mi imaginez, cu un oftat, cum ar fi fost spectacolul dacă fiecare instrument s-ar fi auzit limpede, precum cristalul.
Apropo de spectacol în sine: pur şi simplu, a fost impecabil. Gândit pe alternanţe de ritmuri – când cânţi rock cu influenţe funk nici nu prea ai cum altfel – completate de efecte, nu te lăsa nici o clipă să te detaşezi, să ieşi din magia momentului. Percuţionistul Chad Smith s-a auzit cel mai bine din tot grupul – şi a profitat pe deplin de highlight. Şi, deşi băieţii au renunţat la ţinutele tinereţii lor glorioase, nu s-au putut abţine să nu cânte goi până la talie, să nu se plimbe în mâini pe scenă şi să nu savureze fiecare clipă a showului.
Stilul Sox On Cox. Pe când lumea agita brichete pe sus, nu iPhones.
Ca dovadă că erau conştienţi de calitatea spectacolului: reclama de pe ecrane: “Did you enjoy the show? You may download it on www.rhcp.com/live”. Prima trupă care nu vinde doar muzică, ci şi înregistrările video ale propriilor concerte. Ceea ce mi se pare o alternativă bună, comercial vorbind, la vânzările clasice afectate serios de piraterie.
Ceea ce n-am înţeles: de ce, pe un stadion unde fumatul e interzis prin însuşi regulamentul de ordine interioară, s-a fumat ca într-un bar de mâna a opta din Rahova? De ce n-a intervenit nimeni? Cum se face că ditamai galeriile de microbişti, care bat şi… înjură, ca maşina de cusut, pot fi strunite de la fumat, iar fanii RHCP, care nu-s chiar manelişti şi nici houseri, nu?
Şi o sugestie pentru organizator. Poate ar fi indicat să înceapă hot sales mai devreme, nu în ultimele două zile. Aşa, pe ultima sută de metri, n-au profitat decât bucureştenii de superofertă; şi, deşi arena propriu-zisă era full, în tribune, lumea ocupa câte un scaun din trei. (Sau să nu mă acrediteze pe mine în tribună, să nu observ. 🙂 )
5 comentarii