Tolstoi a petrecut opt ani (1896-1904) lucrând la „Hagi Murad” , realizând 10 redactări diferite. Povestea mișcării de rezistență antirusească, fundal epic pe care este pusă în evidență în termeni elogiativi imaginea lui Hagi-Murad, este considerată ultima operă substanțială a prozatorului rus.
Hagi Murad este una dintre cele mai prețuite nuvele scrise vreodată, o poveste în care puterea și orgoliul sunt confruntate cu un cod al onoarei tot mai fi surat, pe fundalul războiului din Caucaz. În urmă cu câteva secole, Cecenia făcea parte din Hanatul Crimeii, aflat sub conducere otomană până la anexarea sa de către Rusia, în 1783, urmată de colonizarea rusească a Ceceniei.
Luptele de rezistență în fața ocupației rusești n-au întârziat să apară, conducătorul cecen, șeicul musulman Mansur, fiind capturat în 1791. După Tratatul de la Adrianopol, din 1829, mișcarea de rezistență antirusească a fost preluată de imamul Åžamil, liderul islamic, căruia i se opunea Hagi Murad: curajul dovedit de el în încercarea de a-și elibera familia luată prizonieră de Åžamil a devenit legendar, inspirându-i lui Lev Tolstoi capodopera “Hagi Murad”.
Tragica poveste a rebelului Hagi Murad ar trebui să facă parte din bibliografia obligatorie a celor care își dau azi cu părerea despre viitorul Ceceniei. La fel cum a intuit în „Război și pace” că Rusia nu poate fi cucerită, contele Tolstoi a prevăzut și că această mică țară caucaziană nu se va lăsa niciodată asimilată de imperiul de la răsărit, chiar dacă a fost înghițită și, periodic, pare neutralizată de sucurile digestive ale Maicii Rusia.
De la experiența sa de junker voluntar în Caucaz, Tolstoi a avut nevoie de mai bine jumătate de secol pînă să găsească un echivalent al neîmblînzitului suflet cecen. Ciulinul tătar, pe care îl poți reteza, dar nu îl poți împiedica să crească la loc, mai puternic.