Home > ce se poarta

Costume de baie – Ce se poarta in aceasta vara!

Cătălin Botezatu este renumit nu doar pentru colecţiile de rochii de seară pe care le creează, ci şi pentru cele de costume de baie. Designerul susţine că, vara aceasta, şi în materie de costume de baie se poartă ceea ce îţi vine bine şi te face să te simţi confortabil, dar mai are câteva mici sfaturi pentru doamnele şi domnişoarele care vor să ţină pasul cu moda chiar şi atunci când vine vorba de costume de baie. "Chiar dacă nu îţi permit să obţii un bronz uniform, costumele de baie întregi sunt must have-ul acestei veri. Se poartă, aşadar, costumele întregi, simple, accesorizate cu un pareo

Ce se poartă în toamna anului 2013

În materie de fashion, venirea toamnei nu poate fi decât un semn bun pentru doamnele care vor să-şi adapteze ţinutele trendurilor toamnei 2013. Anul acesta designerii n-au neglijat niciun aspect al ţinutelor tomnatice. Accentul se pune atât pe textura cât şi pe forma sau croiala vestimentaţiilor. În ceea ce priveşte culoarea, predominante sunt culorile discrete, negru, dar şi tonurile nude. Iar dacă este colorat, totul culminează în imprimeuri sălbatice. Astfel, în materie de ţesături amintim: Dantela – din nou în mare vogă. Fie în negru, maro sau crem, fie ca un aspect

Fashion Trend: pantaloni fantezie

De la paiete și lame mai este doar un pas până la piele, brocart și catifea. Toate aceste materiale sunt în tendințe pentru acest sezon, mai ales sub forma de pantaloni. Ca modele puteți alege între slim fit, pantaloni evazați sau drepți și chiar și fuste pantalon, extrem de largi, iar în ceea ce privește culorile, acest sezon este foarte permisiv: se poarta culorile intense si pastelurile, iar cele mai recomandate sunt imprimeurile psihedelice! În cazul în care preferați pantalonii cu imprimeu grafic sau viu colorat, se recomandă asortarea lor cu o cămașă sau bluză într-un alt tip de imprimeu,