Elevii de liceu au susţinut de curând simularea examenului de bacalaureat şi, deşi mulţi dintre aceştia nu au reuşit să primească o notă de trecere, o elevă din Vâlcea a reuşit să îl impresioneze pe profesorul corector, care a ales să îi răspundă acesteia.
“Printre lucrările corectate, găsesc un text al unei eleve căreia aş fi onorat să îi fiu profesor. În el regăsesc multe dintre erorile pe care le comit eu însumi în faţa claselor la care predau. Aşadar, textul următor este o încurajare publică adresată elevilor mei; dacă au astfel de opinii (acestea sau altele!), aş fi bucuros să le ascult. Din păcate, textul următor nu a putut fi punctat pentru că (previzibil, nu-i aşa?!) el nu corespunde cerinţei şi baremelor de corectare. Dacă n-ar fi fost aşa, punctajul acordat de mine ar fi fost maxim. Pe lângă concizie, ironie şi originalitate (toate, calităţi ale stilului), găsesc aici şi o mostră de gândire critică”, spune Ovidiu Ivancu pe blog.
În ceea ce priveşte subiectul al treilea, abordat de tânără într-o manieră distinctă, eleviiau avut de redactat un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o comedie studiată.
Iată textul scris de eleva din Vâlcea: “Nu am studiat comedia la clasă, dar pot să prezint relaţia între un elev şi oricare profesor. Nu vreau să generalizez, așa că o să profit de ocazia asta şi o să spun un secret. Nu mă interesează atât de mult materia pe care o predă cineva, cât mă interesează omul din faţa mea. Am o profesoară care, în cele 50 de minute petrecute la clasă pe săptămână, nu zâmbeşte absolut deloc.
Sunt aproape doi ani de când se întâmplă asta şi la un moment dat prezenţa ei a devenit epuizantă. Am ajuns să fac tot posibilul să-i evit orele, astfel încât să evit depresia în care intru după oră. Sunt o persoană mai sensibilă, totul în jur mă afectează. Doamna dirigintă a intrat la oră într-o zi şi, după ce s-a uitat puţin la noi, ne-a cerut să nu mai fim atât de veseli.
Poate că exagerez, poate o să mă aleg cu o pedeapsă mare pentru tot ce-am scris aici. Dar a fost o vreme în care şi dumneavoastră aţi trăit adolescenţa, ştiţi cum e. Poate vă aduceţi aminte de momentele de tristeţe sau de pasele poaste. Ţin să vă anunţ că există şi acum, iar data viitoare, când o să mergeţi într-o clasă, uitaţi-vă mai atent la sufletele prezente şi nu uitaţi că nu pentru toţi e uşor şi uneori tot ce ne lipseşte e o privire încurajatoare. Ştiu că fericirea nu e o materie şi nu doriţi să predaţi aşa ceva. Ne amintim de fiecare om care a trecut prin liceu; vrem să ne amintim de bine. Nu o să-mi amintesc definiţia romanului sau a schiţei, dar o să-mi aduc aminte de acea zi în care v-aţi permis să lăsaţi materia deoparte pentru a ne cunoaşte, pentru a ne aminti că nu e prea târziu să vedem fiinţa umană”, a scris eleva în lucrarea sa.
Răspunsul profesorului corector: “Da, ştim cum e adolescenţa, însă o cunoaştem acum doar teoretic. Memoria noastră e uşor disfuncţională; ne imaginăm întotdeauna că am fost adolescenţi mai responsabili decât voi, ne închipuim că toată adolescenţa noastră a fost petrecută prin biblioteci, că eram cuprinşi de o sete nemărginită de cunoaştere. Dacă am fi sinceri cu noi înşine, ar trebui să admitem că nu eram deloc aşa. Aşadar, învaţă să îţi ignori profesorii atunci când îţi cer să nu mai fii veselă. Învaţă să fii selectivă. Nu te împovăra cu propriile noastre depresii, atunci când, nemaireuşind să le facem faţă, le aducem în faţa clasei.
Sensibilitatea e o calitate şi dacă vreunul dintre noi, profesorii, îţi spune că nu e aşa, ignoră-l! Fără agresivitate, fără revoltă exterioară, doar cu zâmbetul superior al aceluia care înţelege că noi, profesorii, avem automatismele noastre, rigidităţile noastre. Nicio pedeapsă nu trebuie să te facă să-ţi pierzi libertatea interioară de a gândi aşa cum vrei, aşa cum crezi! Limba şi Literatura Română, ai dreptate, nu se reduce la definiţia romanului şi a schiţei. Trebuie să vi le dictăm în caiete pentru că unii consideră că ele sunt esenţiale şi le-au trecut în programa de bacalaureat. Literatura română e un obiect care trebuie să îţi stimuleze sensibilitatea, nu s-o inhibe. Dacă nu reuşim să o predăm aşa, înseamnă că noi suntem cei vinovaţi, nu materia în sine. Dacă suntem şi preferăm să ne comportăm ca nişte dinozauri, nu ne lua în seamă! Dinozaurii își imaginează că lumea le aparţine, însă, în cele din urmă, ea aparţine celor ca tine!
Fericirea nu poate fi predată de către noi. Prin natura meseriei, prin faptul că trebuie să ne ducem existenţa cu salarii cuprinse între 200 şi 400 de euro (lucru de care voi nu vă faceţi vinovaţi!) şi, nu în ultimul rând, prin faptul că, pur şi simplu, suntem mai bătrâni, noi ne aflăm în situaţia nu de a preda fericirea, ci de a o învăţa de la voi. De data asta, voi sunteţi profesorii! Dacă vedeţi că suntem prea încăpăţânaţi ca să învăţăm ceva de la voi, procedaţi aşa cum facem şi noi. Treceţi-ne câte un doi în catalogul vostru personal, încercaţi să ne faceţi să înţelegem ceva, iar dacă nu vom reuși, lăsaţi-ne corigenţi şi mergeţi mai departe! Lumea noastră e aproape de apus, a voastră abia dacă a trecut de răsărit”, a scris Ovidiu Ivancu.
Sursa romaniatv.net