Home > Agenda > David Schwartz: teatrul politic și cel cu mesaj progresist s-au confruntat cu cenzura, uneori foarte directă

David Schwartz: teatrul politic și cel cu mesaj progresist s-au confruntat cu cenzura, uneori foarte directă

Pe David Schwartz îl găsești fie lucrând la proiecte de teatru comunitar, teatru de implicare socială și teatru politic, fie la Macaz, ca barman, între repetiții. Am vorbit cu el despre teatrul politic și social asumat și despre ce noutăți ne-a pregătit echipa de la Macaz Teatru Coop – toamna aceasta.

Dora Constantinovici: Ce pregătiți în toamna aceasta?

David Schwartz: Pe lângă stagiunea cu spectacolele vechi, avem patru premiere la MACAZ, deci va fi un program destul de încărcat. Prima este „Fuckultate” (de Ioana Chițu, Natalia Graur, Ruxandra Simion, Raj și Soleială), care este produsul rezidenței pe care am organizat-o vara asta, Școala de Teatru Politic. Am ajuns în punctul în care încercăm să dăm mai departe câte ceva din experiența și principiile noastre de lucru, ca atare am făcut acest apel pentru studenți și proaspăt absolvenți, de rezidență pentru teatru politic. Am selectat artiste și artiști care, timp de patru săptămâni, au participat la ateliere de teoria artei politice, de dramaturgie, de actorie, de construcție de spectacol. În urma atelierelor, ei au ales o temă comună (ierarhiile și diversele forme de abuz din sistemul universitar) și au lucrat o lună la spectacol. „Fuckultate” este rezultatul acestui proces de lucru.

Dora Constantinovici: Se face la facultate vreun curs de teorie a artei politice sau ceva asemănător?

David Schwartz: Nu, tocmai de asta căutăm să suplinim această lipsă. Din câte știu eu, la nicio facultate de teatru din țară nu există cursuri de artă politică, de teatru politic, sau măcar de teatru social sau documentar. Se învață cel mult la istoria teatrului că există și această direcție, dar asta la nivel teoretic, nu se experimentează cu practica teatrului politic. Inclusiv de-asta ne-am gândit să facem școala asta independentă care să îi ajute pe cei care vor să învețe ceva despre teatrul politic, angajat, pentru că nu există în mediul universitar.

Dora Constantinovici: De ce nu există?

David Schwartz: Cred că programa este încă gândită mai degrabă după diverse criterii care țin de mijloacele formale. Ceea ce nu e neapărat rău, doar că dimensiunea social-politică a artei nu prea este adusă în discuție. De-asemenea, teatru contemporan se studiază destul de puțin. Pe de altă parte, cred că nici nu există oameni care să vină cu o astfel de abordare. Până la urmă și teatrul clasic (și Cehov, și Shakespeare, și tragedia greacă) se poate preda foarte bine din perspectivă politică, cu atenție la contextul istoric și social care a produs textele respective și la mizele lor politice. Depinde cum vrei tu să vezi teatrul, cum te raportezi la teatru. Pe de altă parte, există o întreagă istorie a teatrului politic militant, inclusiv în context local, care e mai degrabă ocultată, nu prea se vorbește despre ea. Deși uneori apar nume foarte importante pentru teatrul politic – de exemplu la actorie se face Gorki, la regie se face uneori Brecht – se discută mai degrabă opțiunile lor estetice, prea puțin despre ei ca artiști militanți cu viziuni politice radicale.

Dora Constantinovici: Crezi că este frica asta ca teatrul politic să nu fie confundat cu o formă de activism?

David Schwartz: Cred că e vorba de o depolitizare totală a artei și culturii, sau mai degrabă despre aparenta depolitizare, depolitizarea afișată și afirmată a artei și culturii de după 89. Dacă înainte avem o artă permanent asumată politic, după 89 discursul oficial este: am scăpat de politică în artă, să ne ocupăm de artă pentru artă, de frumos – practic asistăm la revenirea unui discurs de secol XIX, ne întoarcem la polemica Maiorescu-Gherea despre arta pentru artă. Și asta s-a întâmplat până în anii 2000. A avut loc un proces de naturalizare a ideologiei dominante, văzută acum ca „adevărată”, „firească”, „apolitică”. După anii 2000, au început să se mai zdruncine lucrurile în teatrul independent. În cel de la stat, abia în ultimii ani s-au mai făcut niște pași înainte, au apărut spectacole despre subiecte foarte incomode precum exploatarea de la Roșia Montana, land-grabbing-ul sau rasismul instituționalizat. Sigur că spectacolele astea sunt puține și sigur că sunt contrabalansate de un val reacționar dur – au apărut în ultima vreme regizori de teatru conscrați care se bat cu dușmanul închipuit – „corectitudinea politică” – și cu pseudo-pericolul cenzurii în numele corectitudinii politice. Când de fapt tocmai teatrul politic și cel cu mesaj progresist s-au confruntat cu cenzura, uneori foarte directă  -spectacole pur și simplu scoase din repertoriu după câteva reprezentații.

Dora Constantinovici: Cei care au făcut acest rezidențiat cu voi, au venit cu ceva nou, ceva ce să puteți și voi, la rândul vostru să folosiți în alte piese?

David Schwartz: Echipa de la „Fuckultate” a venit în primul rând cu multă energie și cu furie față de ceea ce se întâmplă în societate. Din asta s-a construit de fapt și spectacolul, care cred că a ieșit foarte bine. El vine într-un fel în direcția spectacolelor noastre, e ușor de identificat ca „spectacol de la Macaz”, dar are prospețime – o prospețime pe care noi nu o mai avem chiar mereu (râde).

Dora Constantinovici: Ce altceva mai vedem toamna aceasta?

David Schwartz: A mai avut loc deja premiera spectacolului „Lambada” (echipa: Iudit Ardeleanu, Vlad A. Arghir, Marius Armașu, Lippa Segall Barotti, Olimpia Segall Barotti, Constantin Băbălău, Mihaela Bîrlegi, Anuța Brill, Ioseph Cotnăreanu, Mișa Dumitriu, Paul Dunca, Monica Dunca, Margareta Eschenasy, Alex Horghidan, Matilda Iaroslavitz, Roland Ibold, Alice Monica Marinescu, Mihaela Michailov, Katia Pascariu, Marius Rădulescu, Nicolae Săvoiu, Maria Sgârcitu, Pompiliu Sterian, Dorotea Weissbuch), realizat împreună cu seniorii de la Moses Rosen, la care s-a lucrat încă din aprilie-mai. Este un spectacol de rememorare colectivă și explorare afectivă a anilor 90 – schimbarea de regim din perspectiva unor persoane care aveau atunci 50-60 de ani sau chiar mai mult.

Imagine din spectacolul Lambada – realizat împreună cu seniorii de la Moses Rosen

Dora Constantinovici: Există între ei conflicte pe tema asta?

David Schwartz: Da, există între ei și conflicte, dar e mai degrabă un conflict de abordare. Cam toți înțeleg foarte bine care au fost avantajele și dezavantajele schimbării de sistem, pur și simplu unii valorizează mai mult schimbările pozitive, iar alții văd mai degrabă eșecurile. Dar există un relativ consens în ceea ce privește problemele principale – delapidarea statului, dezindustrializarea și distrugerea agriculturii, revirimentul șovinismului și antisemismului – sunt niște lucruri pe care le-au simțit toți oamenii. Chiar și cei care erau la pensie atunci, au simțit schimbările, bine, cei care erau încă angajați au simțit și mai mult, polarizarea socială care a urmat și altele. Dar depinde de fiecare cum se raportează la toate acestea.

La sfârșitul lunii septembrie a avut loc și premiera companiei Giuvlipen, „Cultul Personalității”, regizată și scrisă de Mihai Lukacs,  cu Oana Rusu, Andrei Șerban, Raj Alexandru Udrea. E un spectacol despre relațiile dintre Ana Pauker și Gheorghiu Dej și conflictele atât personale cât și politice din anii 50 legate de direcția pe care trebuia să o ia socialismul românesc.

Dora Constantinovici: Iar o să aveți o grămadă de critici care vor spune de comuniștii de la Macaz…

David Schwartz: Da, cu asta ne-am obișnuit.  Cred că este un spectacol important – revizitează contextul luptelor ideologice și politice din anii 50 din interior – adică ce s-a întâmplat cu oamenii ăștia, care au fost experiențele, perspectivele și viziunea celor care au condus România în uriașul proces de schimbare de după 1945.

În sfârșit, ultima premieră va avea loc la sfârșitul lunii octombrie – „Negreșită” – un spectacol inițiat de Carolina Vozian, în care este vorba despre experiențe locale ale persoanelor queer și despre confruntarea foarte materială și directă cu valul de violență organizată împotriva comunității LGBTQ.  Mai ales în contextul acesta sinistru cu Referendumul, cred că e foarte important și binevenit, inclusiv pentru că își propune să vorbească puțin și despre originile acestor mișcări homofobe, despre relațiile CPF cu structuri conservatoare internaționale, în special din SUA, dar și din Rusia și alte țări. Adică ne arată cum s-a constituit și ce înseamnă CpF la nivel structural și institutional.

(Continuarea interviului aici)

Pentru programul evenimentelor și rezervări de locuri la acestea, intrați pe pagina de Facebook MACAZ – Bar Teatru Coop.

Articole asemanatoare
N-a fost războiul nostru – despre adevărata participare a femeilor la război
De Ziua Mondială a TEATRULUI – ODEON te invită la joacă
MINCINOSUL – premieră în acest week-end la Braşov
Ce piese de teatru vedem in saptamana 28 noiembrie – 4 decembrie

Loading...

Comenteaza acest articol

David Schwartz: teatrul politic și cel cu mesaj progresist s-au confruntat cu cenzura, uneori foarte directă

by Dora Constantinovici   5 min
0