Tabu
LIFESTYLESlider

Care sunt principalele calitati si defecte gasite la prieteni?

Omul este o fiinta sociala. Pe langa familie, avem nevoie in viata noastra si de prieteni, adica de acele persoane cu care sa impartasim pasiuni, cu care sa ne petrecem timpul liber si cu care sa ne sprijinim reciproc. Unii spun ca prietenii sunt familia pe care ne-o alegem. V-ati intrebat vreodata ce trasaturi apreciati la “membrii” familiei alese si ce insusiri nu puteti accepta?

Numai lapte si miere!

“Prietenia este un suflet in doua trupuri”, spunea Aristotel. Unii dintre noi apreciaza la prietenii lor aceleasi calitati pe care le au ei insisi. Totusi, se pare ca exista si cateva trasaturi universale, pe care le cautam cu totii in personalitatile apropiatilor nostri.

  • Altruismul. Fie ca ne dam seama sau nu, ne asteptam de multe ori ca prietenii sa fie alaturi de noi la bine si la greu, sa ne ofere timpul lor, sa ne ajute atunci cand avem nevoie. Cu alte cuvinte, ne asteptam la o atitudine altruista din partea lor.
  • Sinceritatea. Da, este adevarat, anumiti oameni ar prefera sa fie “mintiti frumos”, adica ar prefera sa auda ce vor, nu ceea ce trebuie. Insa, in adancul sufletului, majoritatea persoanelor spera ca prietenii le vor spune adevarul. Pana la urma, o relatie bazata pe minciuni si ascunzisuri nu e autentica, nu?
  • Simtul umorului. E simplu: oare iti sunt prieteni aceia in preajma carora nu poti sa razi?

Numai lapte si miere?

Nimeni nu e perfect, desi unii isi doresc cu ardoare. Atunci cand constientizam asta, vom observa si defectele celor de langa noi si vom vedea peste care putem trece cu vederea si care sunt cruciale in relatia respectiva.

  • Defectul celor doua feţe sau ipocrizia pare sa fie unul dintre cele mai detestate. In fond, acei prieteni care ne vorbesc pe la spate, care isi schimba culoarea precum un cameleon, nu sunt atat de “prieteni” pe cat sustin.
  • Ignoranta. Din moment ce s-a legat o relatie de prietenie intre doua persoane, este de asteptat ca niciuna sa nu o trateze pe cealalta cu nepasare. Fiindca timpul si atentia pe care le acordam apropiatilor sunt mai importante decat credem.
  • Invidia. Daca avem un prieten care ne marturiseste mai mereu invidia lui, cu privire la diverse alte persoane, cred ca ar trebui sa ne intrebam daca nu cumva manifesta acelasi sentiment si pentru noi. Si daca se intampla asa, prietenia aceea va deveni una supusa semnului intrebarii.

Pana la urma, calitatile si defectele pe care le observam la cei din jur nu ne indeamna decat sa ne alcatuim si noi un profil si sa ne dam seama ce fel de prieteni suntem chiar noi insine.

ARTICOLE SIMILARE

Dana Rogoz a aratat fanilor ce are in dressing! Vezi ce colectie de pantofi are (VIDEO)

Gal Gadot a născut al treilea copil

Andreea Damian

Cinci tipuri de burtică și sfaturi ca să scapi de ea rapid

Andreea Damian

Femeile nu sunt mai bune la multitasking. Ele fac doar mai multă muncă, arată studiile

Andreea Damian

Celine Dion radiază la 52 de ani! Cum arată fără machiaj

Andreea Damian

Rachel McAdams, pictorial cu diamante, ținută glam și pompe pentru alăptare la fiecare sân

Andreea Damian

Scrie un comentariu