Tabu
LIFESTYLE

Cum să-ți păstrezi reputația în bloc în perioada de burlăcie

Å¢i s-a întâmplat să te desparți de iubitul tău și să revii la viața de celibatară? Cu petreceri de apartament și multe vizite care stârnesc curiozitatea vecinilor tăi pensionari ?

Am adunat pentru tine câteva sfaturi de la prietene și prieteni care au trecut prin această fază a vieții cu fruntea sus și cu reputația nepătată.

Ieșirile nocturne în club, mai ales la petrecerile cu temă. Mi s-a întâmplat de curând, când m-am costumat în cameristă, pentru o petrecere ,, Masters & Servants’’. Aveam un șorțuleț din latex, negru, cu dantelă albă și o bonetă de ,,femme du chambre’’. Coboram tacticos scările, la miezul nopții, și m-am întâlnit frontal cu vecina de la 4, care-și scosese birmaneza asmatică la o plimbare nocturnă. Nu știu dacă a crezut că mi-am luat un extra job de cameristă sau de damă de companie, dar am salutat-o frumos, m-am interesat de sănătatea pisicii, anunțând-o că am auzit de niște conserve fenomenale care dau luciu blănii de pisică. Ne-am despărțit în termeni foarte buni, iar a doua zi m-am înființat la ușa ei cu o zgardă cu clopoței pentru Dovima (așa o cheamă pe pisică).

Dacă se întâmplă să te întorci acasă, după clubbing, mult după ivirea zorilor și te întâlnești cu vecinii care pleacă grăbiți spre birou, salută-i zâmbitoare și încearcă să te comporți firesc. Aveam o colegă de apartament, acum câțiva ani, care făcea piața după ce se întorcea de la petreceri. Intra glorioasă pe ușă, la 8 dimineața, cu o cutie de lapte și o pungă cu croissante în brațe, și ne distram de minune cu povești. E o idee bună de păcălit vecinii curioși.

Petrecerile de apartament. Se întâmplă, în această frumoasă perioadă de celibat, să primești mulți prieteni în vizită. Stați la taclale, cinați, vedeți un film, dansați, muzica e mai tare decât de obicei, și nu ascultați lieduri și sonate. Frumos ar fi să-ți anunți vecinii că urmează să dai o petrecere și de preferat ar fi ca după ora 23 :00 să dați muzica încet, mai ales dacă să întâmplă în timpul săptămânii.

Mai mulți iubiți. Acesta e un subiect delicat. Mai ales dacă se întâmplă să și rămână peste noapte la tine. E normal să nu dai socoteală despre ce se întâmplă între pereții casei tale, dar pe de altă parte, încearcă să fii discretă, atât cât se poate.  

Este una dintre cele mai frumoase perioade. Profită de ea din plin și nu uita să-ți plătești întreținerea la timp, să uzi din când în când florile din scara blocului și să cumperi cozonaci de sărbători pentru vecini, o să-i impresioneze. Chiar și pe cei mai cârcotași.

ARTICOLE SIMILARE

Se casatoreste Oana Roman! Uite care ii va fi numele de familie

Declaratii dure ale unei concurente de 17 ani de la Vocea Romaniei / Surpriza neplacuta pentru Smiley

Kate Middleton a născut un băiețel

Andreea Damian

Michael Schumacher este in coma si a fost operat pe creier in urma accidentului de schi

TATAL a 6 copii a descoperit, la 40 de ani, ca e FEMEIE (foto)

Noi reguli pentru produsele defecte. E lege!

Andreea Damian

Scrie un comentariu