Tabu
BEAUTY

Trucuri pentru repararea machiajului

Câteodată ni se întâmplă, din grabă sau din neatenție, să scăpăm puțin mai mult ruj, blush sau fard decât avem nevoie. În loc să ștergem tot și s-o luăm de la capăt, există câteva trucuri pe care putem să le urmăm :

– În cazul în care ne-am dat cu prea mult fard de obraz, atunci e momentul să luăm o pensulă curată pe care o plimbăm peste surplusul de blush, apoi o ștergem de un șervețel. Continuăm această procedură până când ajungem la culoarea pe care ne-o dorim. Pentru blush-urile cremoase, putem folosi puțină cremă pentru a mai estompa culoarea.

Fardul de ochi poate fi îmblânzit dacă ne dăm cu o nuanță mai deschisă de fard pe deasupra celeilalte. Un fard luminos neutralizează majoritatea culorilor.

– Când folosim prea mult ruj, sau am folosit o cu totul altă culoare decât cea pe care ne-o doream, putem să îndepărtăm surplusul, dacă folosim un balsam de buze sau un gloss pe deasupra. Apoi folosim clasica tehnică de “mușcare” a șervețelului, repetând până când ajungem la intensitatea culorii dorite.

ARTICOLE SIMILARE

Robert Pattinson – noua imagine Dior Homme

ANCA PANDREA, doliu fara sutien: NONCONFORMISTA nu se dezminte!

Machiajul corect pentru buze perfecte!

realitatea

Lunea, ziua in care te vei simti cea mai frumoasa

Inna, neepilată în videoclipul cu J Balvin!

Nicki Minaj va lansa un parfum

1 comentariu

Scrie un comentariu