Tabu
CULTURESlider

Trupa KISS își încheie cariera cu un turneu mondial

Trupa rock KISS a anunţat că se retrage după 45 de ani de carieră. Membrii grupului muzical plănuiesc să-șși încheie cariera cu un turneu mondial de adio intitulat generic „The End of the Road World Tour” (Sfârşitul drumului – turneu mondial).

„Va fi ultimul nostru turneu”, au anunțat ei, miercuri, la postul de televiziune NBC, în timpul emisiunii-concurs „America’s Got Talent”. „Va fi cel mai exploziv, cel mai mare show pe care l-am făcut vreodată. Cei care ne iubesc, să vină să ne vadă, cei care nu ne-au văzut niciodată, acum este momentul.”, au mărturisit membrii trupei KISS. Trupa nu a dezvăluit deocamdată datele turneului.

„Va fi cea mai mare sărbătoare pentru toţi cei care ne-au văzut şi o ultimă şansă pentru cei care nu ne-au văzut. Armată a KISS, vă spunem la revedere în turneul nostru final cu cel mai mare concert de până acum şi vom ieşi din scenă la fel cum am intrat… fără să ne cerem scuze şi de neoprit”, a mai precizat trupa Kiss.

„Tot ce am construit și tot ce am cucerit în ultimele patru decenii nu s-ar fi întâmplat fără milioanele de oameni din întreaga lume care au umplut cluburi, arene și stadioane pentru a ne vedea  de-a lungul acestor ani”, au transmis membrii trupei KISS pe Instagram.

Dar nu e prima dată când KISS își anunță retragerea. În 2000, Gene Simmons spunea că nu mai au „munți de urcat” și că vor să iasă din scenă cu stil. Totuși, doi ani mai târziu au revenit asupra deciziei.

KISS s-a înființat în New York în 1973. Trupa este compusă din Paul Stanley, Gene Simmons, Tommy Thayer și Eric Singer, însă doar Stanley și Simmons sunt veterani. Printre componenți s-au numărat nume importante precum Ace Frehley, Peter Criss, Eric Carr, Vinnie Vincent, Mark St John și Bruce Kulick.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Andreea Ibacka, suspectă de cancer la sân!

Andreea Damian

Adela Popescu, prima fotografie cu chipul lui Adrian, fiul ei cel mic. Cum arată mezinul familiei

Andreea Damian

Un nou joc periculos a apărut pe internet, în locul ,,Balenei Albastre”

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei

realitatea

Reciclarea ajunge, în sfârșit, și în sectorul modei de lux

Andreea Damian

Astronautele Nasa sunt pregătite pentru prima ieșire a unei echipe exclusiv feminină

realitatea

Scrie un comentariu