Tabu
PEOPLESlider

Kate Beckinsale a fost spitalizată în stare critică

Kate Beckinsale a ajuns de urgență la spital din cauza unei rupturi de chist ovarian. Însăși actrița a anunțat, pe contul ei de Instagram, că a fost spitalizată și a povestit chinurile groaznice pe care a trebuit să le îndure.

„Se pare că ruptura unui chist ovarian într-adevăr doare și morfina mă face să plâng”, a mărturisit Kate, printre lacrimi. Vedeta a găsit puterea, chiar pe patul de spital, să-și facă un selfie, pentru a-și ține la curent fanii despre starea sa de sănătate: „Mulțumesc tuturor celor care m-au îngrijit”, a mai spus actrița în vârstă de 45 de ani.

Chisturile ovariene sunt frecvente la femei și cel mai adesea ele nu creează probleme. De aceea, pacientele nu află de existența lor decât în urma unei ecografii abdominale sau din cauza simtomelor, cele mai frecvente fiind balonarea, vărsăturile și durerile severe. Majoritatea chisturilor ovariene – săculeţi plini cu lichid, de cele mai multe ori, care se formează pe şi în ovare – dispar singuri în câteva luni, potrivit CNN. Nu este ceva neobișnuit la o femeie să aibă chisturi pe ovare care apoi să se resoarbă de la sine. Dar, un chist mai mare se poate rupe cauzând dureri cumplite, cum a fost cazul lui Kate Beckinsale. Aici poate fi nevoie de intervenţia medicului chirurg.

Eroina din seria de filme „ Underworld” a primit sprijinul câtorva colegi de breaslă, printre care Rose McGowan, David Spade, Sarah Silverman și Courtney Love, care s-au confruntat cu aceeași problemă. Beckinsale a ținut să clarifice faptul că mama sa a fost cea care a fostografiat-o pe patul de spital, după ce a fost criticată că a avut timp să-și facă repede și un selfie, deși s-a plâns de dureri insuportabile. „De acord, nu este un impuls normal”, a scris ea. „Dar nu este normal să fii fotografiat în situații vulnerabile de oameni pe care nu îi cunoști, deci…”, a explicat Kate.

ARTICOLE SIMILARE

Fast fashion | Închirierea hainelor, mai puțin „verde” decât aruncarea lor

Andreea Damian

Cum să porți vesta tricotată. 5 modele la modă în sezonul rece

Andreea Damian

Trucuri ca să faci o cafea bună

Andreea Damian

Berlinale 2021 | Filmul românesc, rege la Berlin

Andreea Damian

The Crown și Bridgerton, în război! Motivul disputei

Andreea Damian

Mariah Carey s-a simțit umilită în fața soților Obama

Andreea Damian

Scrie un comentariu