Tabu
CULTURESlider

Alexa te-a ascultat până acum iar tu poți să asculți înregistrările și să le ștergi – iată cum

Boxele companiei Echo sunt verificate atent în ultimele săptămâni pentru modul în care colectează înregistrările utilizatorilor și modul în care sunt folosite aceste înregistrări.

Aceste înregistrări pot adesea să documenteze momente foarte personale și intime. Dacă sunteți utilizatori ai serviciului Alexa uteți să ascultați acum înregistrările acestuia – și, poate chiar mai important, puteți să le ștergeți astfel încât să nu poată fi stocate de Amazon pentru viitor.

Cel mai probabil, majoritatea înregistrărilor vor fi foarte plictisitoare, deși ascultarea acestora vă poate oferi o idee despre lucrurile pe care le-ați făcut în ultima perioadă. Ascultarea acestor înregistrări este simplă, iar Amazon este transparent în privința lor, chiar dacă opțiunea de a le găsi rapid ar putea să nu fie în întregime evidentă. Puteți accesa pagina relevantă aici și conectându-vă; pe aplicația Alexa, puteți accesa setările, selectați “Alexa Privacy” și apoi alegeți “Review History History”.

Partea cea mai utilă a acestei caracteristici este abilitatea de a le șterge. Acest lucru se face foarte simplu: alegeți “intervalul de date” relevant din selector, apoi alegeți “Ștergeți toate înregistrările”. Dacă doriți să scăpați de tot, alegeți “Toată istoria”.

Problema a fost subliniată de articole recente, printre care unul chiar și în Washington Post, în care un reporter a reușit să adune atât de multe înregistrări de la Alexa că putea, fără să muncească prea mult ca să le lipească, să creeze o piesă de teatru din ele.

Problema a devenit mai cunoscută publicului și respective utilizatorilor Alexa după ce au apărut informații despre cum foarte mulți oameni au fost angajați de Amazon pentru a asculta înregistrările. Amazon a sărit să spună că înregistrările au fost făcute pentru a îmbunătăți serviciul și că personalul nu ascultă, dar între timp s-a dovedit că mii de oameni fac exact asta: ascultă și analizează conversațiile tale intime.

O astfel de echipă există și la București. Angajații lucrează nouă ore pe zi, fiecare analizând în jur de 1000 de clipuri audio pe schimb, conform declaraţiilor făcute de doi angajaţi de la biroul Amazon Bucureşti, care ocupă ocupă primele 3 etaje ale unei clădiri de birouri din Pipera. Gadgetul înregistrează şi elemente care utilizatorii ar dori să rămână private. De exemplu, o femeie a fost surprinsă cântând la duş și un copil ţipând pentru ajutor. Echipele folosesc servicii de chat interne pentru a comunica sau a face schimb fişiere.

ARTICOLE SIMILARE

Antonia a pozat sexy cum nu a făcut-o niciodată

Tabu Tabu

Afla cum sa transformi un machiaj de zi intr-un machiaj de seara

realitatea

4 zodii cărora le place să fie controlate. Le plac partenerii dominatori

Andreea Damian

Nadia Comăneci, așa cum nu ai văzut-o niciodată. FOTO

Tabu Tabu

Povestea primei căsătorii între persoane de același sex: femeile care au renunțat la stereotipuri pentru a fi fericite

Andreea Damian

Prima femeie care învinge un bărbat la Campionatul Mondial de Darts (jocul cu săgeți pentru bărbați)

Andreea Damian

Scrie un comentariu