Tabu
CULTURESlider

Un fotograf a surprins o pasăre când își hrănea puiul cu un chiștoc de țigară

O fotografă a surprins o pasăre în timp ce își hrănea puiul cu un chiștoc de țigară, pe o plajă din Florida. Karen Mason a dezvăluit într-o postare pe Facebook că imaginea a fost realizată luna trecută, pe o plajă din apropiere de orașul Tampa. „Dacă fumezi, te rog nu lăsa chiștoacele în urmă”, i-a rugat ea pe fumători.

O organizație de mediu din Marea Britanie – RSPB – a descris imaginea ca fiind „sfâșietoare”, precizând că natura se luptă să se adapteze la deșeurile produse de oameni. Fotografa a surprins apoi și puiul de pasăre mergând pe nisip cu chiștocul în cioc.

Păsările pot confunda mucurile de țigară cu mâncare și își hrănesc puii cu ele. „Multe păsări sunt curioase în legătură cu lucrurile pe care le aruncăm și încearcă să vadă dacă le pot mânca. Din păcate, această păsare a considerat că puiul ei poate fi hrănit cu mucul de țigară”, arată Societatea Regală de Protecție a Păsărilor din Marea Britanie.

„Natura se străduiește să se adapteze la gunoaiele pe care planeta noastră le produce. În fiecare an vedem tot mai multe animale prinse, rănite sau ucise de deșeuri. Chiar vedem gunoaie folosite de animale ca materiale pentru cuiburi. Din păcate, multor oameni li se pare că aruncatul gunoaielor la întâmplare nu are consecințe, sau cel mult strică peisajul, dar impactul gesturilor lor este devastator”, a subliniat organizația.

Filtrele de țigară sunt fabricate, de obicei, din fibre de plastic (acetat de celuloză), și necesită ani de zile să se descompună în mediul înconjurător. Mucurile de țigară sunt cele mai răspândite deșeuri pe plajă în întreaga lume.

 

ARTICOLE SIMILARE

De ce miresele celebre nu mai poartă rochii albe la propria nuntă

Andreea Damian

Cele mai noi tendinte fashion ale anului 2018

realitatea

Succesul detaliilor într-o carte pentru iubitul tău

realitatea

A murit actrița Angela Lansbury, din serialul „Verdict: Crimă!”

Andreea Damian

“Stiati ca”-uri despre barbati si femei…

realitatea

Ce au primit concurenții de la Survivor de mâncare cât au stat în Republica Dominicană

Andreea Damian

2 comentarii

Scrie un comentariu