Tabu
CULTUREPEOPLESlider

Prinţul Albert de Monaco a fost diagnosticat cu COVID-19

Prințul Albert al II-lea de Monaco a fost pozitiv pentru coronavirus, a declarat joi un purtător de cuvânt al palatului regal. „Starea lui de sănătate nu suscită nicio îngrijorare”, deci va putea să continue să lucreze din apartamentele sale.

Prințul Albert a fost testat pentru Covid-19 la începutul acestei săptămâni. În vârstă de 62 de ani, Albert de Monaco continuă să lucreze de la birou în apartamentele sale și rămâne în contact cu membrii cabinetului și guvernului său.

Albert al II-lea este „atent monitorizat de medicul său curent şi de specialişti de la Centrul Medical Princesse Grace (CHPG)”, a transmis într-un comunicat Palatul princiar. Comunicatul oficial include un nou apel al prinţului Albert al II-lea, care îi îndeamnă pe rezidenţii din Monaco să respecte măsurile de izolare pentru a limita propagarea virusului.

Prințul Albert este șeful statului Monaco și una dintre cele mai bogate personalități regale din lume. El a fost investit oficial ca lider al țării în 2005.

Monaco, o țară cu o populație mai mică de 40.000 de persoane, a înregistrat nouă cazuri de coronavirus înainte de a fi anunțat diagnosticul monarhului. Franța, țara vecină, este una dintre cele mai afectate națiuni din Europa, confirmând peste 7.600 de cazuri și 175 de decese.

Guvernul din Monaco a anunţat sâmbăta trecută închiderea „spaţiilor care primesc public, non-esenţiale pentru viaţa ţării” până la noi dispoziţii, inclusiv a cazinourilor, emblematice pentru imaginea şi istoria principatului.

ARTICOLE SIMILARE

Cum arată fratele și mama lui George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan

Tabu Tabu

Nea Marin a avut parte de aniversare pe patul de spital

Tabu Tabu

Ce pasiune ascunsă are actorul Gheorghe Visu

Tabu Tabu

Adele a dezvăluit primele date de concert din turneul de promovare a albumului „30”

Andreea Damian

Jane Seymour a pozat pentru a treia oară în Playboy la 67 de ani. FOTO

Andreea Damian

Cu ce stelist s-a maritat prima oara ANA-MARIA PRODAN? Uite cum putea sa arate la NUNTA!

Scrie un comentariu