Tabu
PEOPLESlider

Cum arată fratele și mama lui George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan

Deși toată lumea îl știe drept soțul Andreei Bălan, George Burcea era înainte de această căsătorie un cunoscut actor și un reputat scriitor care a lansat câteva cărți de poezie. Însă puțini știu cum arată familia bărbatului, adică oamneii cu care este în relații foarte bune, fratele lui dar și mama acestuia, pe care o respectă și o iubește.

fratii burcea
fratii burcea

Deși este în scandal cu tatăl sau și s-a despărțit cu surle și trâmbițe de partenera sa Andreea Bălan, George Burcea este și el un personaj care are ce spune atât în teatru cât și film sau poezie. Însă pentru cei care nu știu, George își iubește familia, pe mama și fratele sau, care multă vreme au fost la Botoșani. Iată că zilele trecute cei doi frați au făcut un instatory publicând o imagine cu cei doi pe rețelele de socializare.

george burcea familie, mama si frate
george burcea familie, mama si frate

Burcea Cristian pare fratele mai mare al lui George. Acesta a bifat deja mai multe apariţii ca figurant în mai multe filme, jucând roluri de jandarm, poliţist şi soldat. În 2011, fraţii Cristian şi George Burcea au fost pe acelaşi platou de filmare, apărând ca soldaţi în pelicula olandeză Suskind, filmată în România. Cei doi se înțeleg minunat și nu au motive de ceartă. Probabil că George și-a luat fratele în București să-l împingă în față în showbizul românesc.

ARTICOLE SIMILARE

Documentarul despre viața poetei Nina Cassian este disponibil online

Ciocîrlan

Mesajul simbol transmis de Meghan Markle prin rochia pe care purtat-o când și-a anunțat sarcina

Andreea Damian

De ce Dani Oțil amână nunta cu Gabriela Prisăcariu

Tabu Tabu

RECENZIE: 6 ore de testimoniale despre abuz sexual în secta lui R Kelly și el e tot liber

Dora Constantinovici

Motivul pentru care Virgil Ianțu nu mai colaborează cu Ștefan Bănică Jr.. De ce s-au certat

Andreea Damian

Coronavirus: de ce pierderea gustului și a mirosului nu ar trebui să ne îngrijoreze?

Tabu Tabu

Scrie un comentariu