Tabu
PEOPLE

Monica Bîrlădeanu tot mai aproape de Dumnezeu

Actrița de televiziune și antreprenoare a reușit în această izolare să se apropie și mai mult de biserică și de Dumnezeu. Monica Bîrlădeanu a fost zilele trecute într-un perelinaj pe la mai multe mănăstiri, alături de câțiva prieteni, reușind să se simtă foarte bine și să se umple de har.

monica birladeanu in chilie
monica birladeanu in chilie

În timpul pandemiei, când toată lumea stătea acasă, Monica Bîrlădeanu a povestit cum a stat acasă și a ajutat cum a putut. “N-am stat exclusiv în casă, pentru că sunt voluntar la biserica la care merg și am preluat în grija mea câteva familii în nevoie, cu mulți copilași. Le fac din când cumpărături în cantități mai mari și mă duc să le las în fața porțîi, după care îi sun din mașină să iasă să le

monica birladeanu la biserica
monica birladeanu la biserica

ridice. Deci ceva activitate am avut. Și cu ocazia asta am și învățat cum e să faci cumpărături pentru o familie de 11!”, a povestit Monica. Iar acum, a postat pe rețelele de socializare imagini de la bisericile vizitate și un text lîngă acele imagini. “Am încheiat o călătorie dedicată sufletului meu pe la mănăstirile din Vâlcea, plină de întâlniri cu oameni cu sufletul viu, gata să te primească oricând

monica birladeanu
monica birladeanu

cu brațe deschise, cu bucurie în suflet, cu o masă caldă și un cuvânt de folos. Trăiesc ce predică, iar pentru ei, iubirea de aproape’ nu-i un cuvânt fals. Dacă n-ați apucat până acum, mergeți la Turnu, la Ostrov, la Mănăstirea dintr-un Lemn, la Arnota, Bistrița sau Hurezi. Că la Cozia îmi imaginez că ați fost mulți dintre voi. #manastirivalcea #spiritualtravel #manastireadintrunlemn #ostrov #manastireaturnu”, a scris Monica pe pagina ei de facebook.

ARTICOLE SIMILARE

Viata bate Dosarele X. Gillian Anderson şi David Duchovny se iubesc in realitate!

Usher s-a căsătorit la Las Vegas, imediat după spectacolul de la Super Bowl

Andreea Damian

Arnold Schwarzenegger nu a fost prima opțiune pentru rolul Terminatorului

Andreea Damian

Cum arată Oana Roman în costum de baie. FOTO

Andreea Damian

Heidi Klum de dezbracă pentru “Project Runway” – FOTO

realitatea

Dorian Popa și Anamaria Petrișor joacă roluri duble în noul videoclip

Tabu Tabu

Scrie un comentariu