Tabu
PEOPLESlider

Lili Sandu şi fiul ei, de urgenţă la spital

Lili Sandu şi fiul el ai au ajuns de urgenţă la spital. Vedeta a trecut printr-o sperietură de zile mari, după ce micuțul a făcut febră.

Acum, Lili este internată în spital alături de băiețel, care a avut nevoie de îngrijirile medicilor, potrivit mărturisirilor sale pe reţelele de socializare.

Ei bine, ce credeți? Suntem internați. Acest îngeraș a zis că mai bine să venim la spital și am ajuns la urgențe duminică noapte cu febră 40,4. Ideea este că s-a dovedit a fi o infecție urinară. Nu înțelegem cum, de ce. Suntem sub tratament cu antibiotice, sperăm ca mâine să plecăm și noi acasă. Febra a scăzut, în ultimele 24 de ore nu a mai avut.

Efectiv am trăit o traumă, la 1 dimineața am constatat că a început să aibă frisoane, febra creștea și nu se mai oprea, am încercat să fac împachetări acasă, dar degeaba. (…) Cred că cel mai bine, trecând prin asta, acum, la început, este să ajungi la spital.

Doar acolo poți să știi exact ce se întâmplă. Analizele de sânge au fost făcute imediat, s-a constat că este o infecție, a fost pus pe tratament. (…) Sunt prima care zice nu antibioticelor, încerc să tratez cât mai natural, dar în cazul acesta era singura opțiune. Nu este plăcut.”, a povestit Lili Sandu.

Lili Sandu, în vârstă de 41 de ani, a devenit pentru prima dată mamă în luna august. Tatăl micuțului este Silviu Țolu, de 28 de ani. Lili și Silviu sunt împreună de aproape cinci ani, iar diferența de vârstă nu a reprezentat un impediment în calea iubirii.

ARTICOLE SIMILARE

Mo Salah s-ar putea retrage din naționala Egiptului

realitatea

Sfaturi pentru a găsi cea mai bună rochie de mireasă

Andreea Damian

Planul UE de reducere a controalelor produselor din pui va crește riscul de îmbolnăvire a consumatorilor

realitatea

Un student german a scăpat de un urs care l-a atacat în România după ce l-a lovit în față

realitatea

Loredana și Delia colaborează din nou la 20 de ani de când au lucrat prima oară împreună

Tabu Tabu

Mewing | Metoda de remodelare a fizionomiei care te scapă de bărbia dublă

Andreea Damian

Scrie un comentariu