Tabu
PEOPLESlider

Ion Dichiseanu, din nou în stare gravă la spital. Medicii sunt rezervaţi, a făcut şi testul Covid

Ion Dichiseanu se află în stare gravă la spital. Acesta s-a internat cu afecțiuni pulmonare, la nicio lună după ce fusese externat, a anunțat fiica sa, Ioana.

Actorul a ajuns din nou pe mâinile medicilor, iar starea sa este destul de gravă, fiind intubat. Dichiseanu a fost transport la spital, în urma unui apel la 112.

Ioana Dichiseanu susține că tatăl său trece prin momente de cumpănă, din cauza unei investigații făcute greșit, la sfârșitul anului trecut. Aceasta susține că nu a fost și nu este infectat cu Covid-19 și îi îndeamnă pe cei care îl apreciază pe Ion Dichiseanu să se roage pentru el.

„Este adevărat că tata trece din nou printr-o cumpănă. Nu a avut nici data trecută , nici acum, legătură cu Sars Cov2. Totul este din cauza unei investigații făcute greșit, la începutul lunii decembrie, dar mai multe detalii voi da la momentul oportun. Știu că pentru el, cea mai mare bucurie a acestei profesii este iubirea publicului. Așa că vă rog să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile pentru ca tata să vină cu bine acasă. Doamne ajută!”, a scris fiica sa, Ioana Dichiseanu, pe Facebook.

Ioana și Ion Dichiseanu

Actorul Ion Dichiseanu a început anul 2021 pe patul rece de spital, unde medicii de la Spitalul de Urgență Floreasca au reușit să-l pună pe picioare, cu mari eforturi. Actorul fusese diagnosticat și atunci, ca și acum, cu o pneumonie severă, dar și cu probleme cardiace. În prezent se află internat în secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgență Floreasca.

ARTICOLE SIMILARE

ABBA s-a reunit pentru turneul aniversar de 50 de ani. Cum arată acum membrii trupei

Andreea Damian

16 trucuri pentru bucătărie despre care cu siguranță nu știați

Andreea Damian

Self workshop make-up cu Alina Brailescu

realitatea

Au anulat nunta! Despărțire-soc în showbiz, după 5 ani de relație

Andreea Damian

Dureri de picior care trebuie tratate fără întârziere

Andreea Damian

Cum o copiază iar Lavinia Pîrva pe Andreea Marin

Andreea Damian

Scrie un comentariu