Tabu
CULTURESlider

Istituto Italiano di Cultura Bucarest ⎥ Proiecție de film online

Miercuri, 17 februarie, începând cu ora 19:00, pe platforma vimeo, Institutul Cultural Italian București va pune la dispoziție, în regim gratuit,  filmul „The Sky Over Kibera”, regizat de cineastul italian Marco Martinelli și inspirat de „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri. 

Divina Comedie din Nairobi

The Sky Over Kibera este un film de artă în care este readusă la viață Divina Comedie în vasta mahala din Nairobi, Kibera, unde regizorul Marco Martinelli a lucrat cu 150 de copii și adolescenți, reinventând capodopera lui Dante în limbile engleză și swahili. Și a făcut-o în stilul său poetic și vizionar, alternând filmări ale spectacolului cu alte imagini, secvențe surprinse intenționat în mahala pentru a realiza o operație de alchimie prin care teatrul se transformă în film.

Trei adolescenți din Nairobi dau chipul și vocea lui Dante, lui Vergiliu și Beatricei: sunt călăuzele care-l conduc pe spectator prin labirintul din Kibera, unde „pădurea-ntunecată” în care se rătăcește poetul este mai mult decât o simplă metaforă: în swahili, Kibera înseamnă „pădure”. 

În jurul lor, un cor fremătând de corpuri recită tumultul conviețuirii dintre fiare și damnați, hoți și asasini, diavoli și politicieni corupți care arată căile salvării: între cânturi și recitare, curse frenetice și dansuri dezlănțuite, cei 150 de protagoniști dau viață unei fresce pline de o poezie emoționantă, ce reconfirmă universalitatea capodoperei lui Dante.

Filmul va fi disponibil online din data de 17.02.2021, ora 19.00, până în data de 19.02.2021, ora 19.00, pe canalul vimeo al Teatrului delle Albe, accesând link- ul cu parolă temporară (valabilă timp de 48 de ore): IICbucarest.

Despre regizor

Marco Martinelli, scriitor, dramaturg și regizor, este fondatorul și directorul artistic al Teatrului delle Albe (1983), împreună cu Ermanna Montanari, actriță și regizoare multipremiată, cu care pune în scenă de mai mulți ani spectacole și proiecte dantești de amploare, din România până în Statele Unite, printre care ediția integrală a Divinei Comedii pentru Ravenna Festival, 2017-2021. 

I-au fost acordate nenumărate premii la nivel național și internațional. A semnat regia a peste 50 de producții, iar textele sale au fost publicate și puse în scenă în Italia, Franța, Belgia, Germania, România, Slovacia, Chile, Brazilia, Senegal, Rusia și Statele Unite. Martinelli este fondatorul non-școlii, o practică teatral-pedagogică cu adolescenții care a devenit un punct de referință în Italia și în mai multe colțuri ale lumii, și a debutat în cinematografie în 2017 cu lungmetrajul Vita agli arresti de Aung San Suu Kyi.

În 2019 a apărut, la editura Ponte alle Grazie, volumul Nel nome di Dante. Diventare grandi con la Divina Commedia (În numele lui Dante. Să creștem cu Divina Comedie) în care Martinelli asociază amintiri autobiografice și evenimente contemporane unei sclipitoare lecturi a operei și vieții lui Dante, într-un itinerariu care își are originea în transformarea Comediei în limbaj teatral.

ARTICOLE SIMILARE

Azi începe Târgul de Carte Gaudeamus: Când și unde se va desfășura

realitatea

Horațiu Mălăele vă invită la nuntă

realitatea

Trei trucuri de machiaj care te ajută să pari mai tânără și proaspătă

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei de 8 februarie

realitatea

Bobby Păunescu, întâlnire de senzație cu Milt Bearden, fost șef CIA pe Europa și fosta Uniune Sovietică, cu care lucrează la filmul românesc „Fantomele” despre spionii profund conspirați din anii ‘70

Tabu Tabu

Prințul din Bel Air aniversează 30 de ani cu o colecție capsulă specială

Andreea Damian

Scrie un comentariu