Tabu
PEOPLESlider

Ce face Mircea Radu după ce a renunțat la televiziune: „Nu sunt genul pretenţios”

Mircea Radu a ieșit de ceva vreme din lumina reflectoarelor și s-a mutat în Piatra-Neamț, orașul natal al soției sale. Fostul prezentator în vârstă de 53 de ani susține că nu duce dorul televiziunii în prezent, având în vedere că are acum mai multe activități de care se ocupă cu plăcere.

„E prea mult spus grădinar priceput, aşa cum m-aţi alintat deja. După mine, e doar un prim pas. Nu cred că va fi o carieră, dar pot să vă asigur că am de gând să încerc să fac treaba asta cât mai bine posibil. Însă, dincolo de glumă, mai trebuie să treacă destule anotimpuri până când Mircea Radu va căpăta ceva experienţă în acest domeniu”, a declarat Mircea Radu, pentru impact.ro.

„Avem destul de aproape de casă o pepinieră grozavă. Şi, pe negândite, m-am trezit că am în grădină pui de meri, peri, gutui, ba, mai nou, şi vreo doi copăcei de cireş. Pe ultimul l-am plantat zilele trecute. Dar asta nu înseamnă mare lucru. Pot spune că am experienţă în arta fotografiei, în domeniul televiziunii și în al scrisului, dar nu şi în grădinărit. Aici mai am multe taine de desluşit”, a mai spus acesta.

De asemenea, Mircea Radu nu simte lipsa televiziunii, dar asta pentru că încă nu s-a separat complet de acest domeniu. „Sper să mă credeţi, când vă voi spune că nu duc dorul televiziunii. Fiindcă nu m-am separat total de una dintre pasiunile mele. Acum doi ani, am realizat, la postul public TVR, acea emisiune specială, un veritabil reality-show-ul . A fost un proiect tare bun, pe care personal l-am îndrăgit foarte tare. Iar anul trecut am continuat să colaborez cu TVR, din postura de consultant”, a dezvăluit Radu.

Mircea Radu oferă consultanță

Fostul prezentator TV a mai declarat că în prezent oferă consultanță persoanelor juridice în ceea ce privește imaginea lor. „Nu sunt genul pretenţios, aşa că mi-am exercitat foarte bine meseria în ultimele luni şi online, aproape exclusiv. Am oferit unor persoane juridice sfaturi privind imaginea lor publică şi cred că şi în anii ce vor veni voi continua să fac asta!”, a mai spus Mircea Radu.

„Sunt în mijlocul unui drum frumos, în care televiziunea mai poate avea sau nu anumite surprize pentru mine, dar vă asigur pe voi toţi că viaţa e un drum frumos, care merită străbătut, alături de cei dragi!”, a explicat acesta.

ARTICOLE SIMILARE

Cat Eyes: un machiaj usor de realizat dar de efect

realitatea

Solistul Gabriel Dumitru obligat să meargă la dentist. Ce SF arată acum stomatologii

Tabu Tabu

Mario, fiul lui Adrian Mutu, îi calcă pe urme tatălui (FOTO)

Andreea Damian

Poluarea aerului afectează numărul de ovule pe care ovarele le pot produce

Andreea Damian

Anisia Gafton rupe tăcerea după participarea la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Vedeta nu a încasat premiul de 128.000 de euro

Andreea Damian

Iris Apfel a semnat cu IMG Models la 97 de ani

Andreea Damian

Scrie un comentariu