Tabu
CULTURE

Weekend la MNAC | De la albastru la roz. Pablo Picasso

În această perioadă, atelierele MNAC au loc online, într-o formulă interactivă.

ART — Arta contemporană de la plancton la zbor intergalactic este o serie de ateliere care ne ajută să înțelegem expoziția colecției Văzând Istoria. 1947-2007 aMuzeului Național de Artă Contemporană, dar și de unde vine și se hrănește arta contemporană în general.

Despre atelierul dedicat lui Pablo Picasso

Sâmbătă, 24 aprilie, de la ora 11:00, veți putea urmări destinul artistic al micului Pablo, care se dovedește a fi total dezinteresat de școală, dar un desenator de geniu, ce își uimește în mod repetat profesorii prin talentul său.

Considerat unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XX, Pablo Picasso a lăsat lumii moderne și contemporane o imensă și versatilă operă, atât ca stil, cât și ca medii de lucru abordate: pictură, sculptură, grafică, ceramică, poezie, colaj, mărturie a 80 de ani de carieră artistică.

Născut la Malaga în Spania, fiu al unui pictor și profesor de artă, Picasso nu suportă rigorile academice ale învățământului artistic spaniol și pornește de unul singur în cautarea unui nou limbaj pictural, călătorind în Franța unde se stabilește la Paris. După perioada albastră și cea roz, din colaborarea cu pictorul Georges Braque se naște cubismul.

Puteți afla mai multe despre fascinanta personalitate artistică a lui Pablo Picasso,  lăsându-vă inspirați de picturile acestuia, iar apoi copiii dumneavoastră se pot juca de-a artiștii cubiști, în pictură și colaj.

Irina Cangeopol este coordonatoarea atelierului De la albastru la roz. Pablo Picasso, fiind artistă, profesoară de artă și specialistă în educație culturală prin arte vizuale, cu experiență în proiecte și programe destinate copiilor de toate vârstele. A coordonat proiectul de educație prin artă Mișcare și culoare, laureat al Galei Societății Civile 2018, la secțiunea Artă și Cultură.

Condiții de participare 

Atelierul este potrivit atât pentru copiii de peste 5 ani, cât și pentru adulți, în limita a 20 de locuri disponibile. Atelierele sunt incluzive, toți copiii cu dizabiltăți sunt bineveniți, indiferent de abilitățile lor artistice.

Accesul la atelier se face în baza unei înscrieri la adresa [email protected], prin atașarea unui printscreen cu biletul.

Înainte de începerea atelierelor veți primi din partea echipei MNAC link-ul de Zoom unde acestea se vor desfășura. Participarea costă 40 lei pe atelier, indiferent de câte capete din familie încap în fața ecranului și biletul poate fi achiziționat aici: https://mnac.ro/tickets/83/Bilete/53.

ARTICOLE SIMILARE

Concert Passion de Buena Vista

realitatea

Noul film cu Winnie de Pluş a fost interzis în China. Motivul este surprinzător

Andreea Damian

Depeche Mode va concerta la Bucureşti pe 26 iulie 2023. Când vor fi puse în vânzare primele bilete

Andreea Damian

Veste fantastică pentru fanii Urzeala tronurilor. Însuși autorul George R. R. Martin a anunțat-o

Andreea Damian

Ziua Națională a Culturii. Lista muzeelor care vor avea intrare liberă luni, 15 ianuarie

Andreea Damian

Smiley si David Deejay feat. Dony, nominalizati la MTV Europe Music Awards Berlin 2009

realitatea

Scrie un comentariu