Tabu
LIFESTYLE

Nicotina și vinul favorizează apariția cancerului de sân

Pentru prima dată în istoria medicinii nicotina este pusă în aceeași propoziție cu cancerul de sân. Ipoteza ca între cele două ar exista o legătură a fost emisă de un grup de cercetători de la Universitatea de Medicină din Taipei.

După cum știți, țigările conțin cel puțin 60 de substanțe cauzatoare de cancer, dar, până acum, nicotina nu a fost inclusă în această listă. Studiile efectuate în Taipei au dovedit că celulele tratate cu nicotină în laborator evoluau într-o manieră care favorizează apariția și dezvoltarea mai rapidă a cancerului. Studiul ar putea fi extrem de dăunător pentru industria producătoare de înlocuitori ai țigărilor, care toți conțin nicotină, cum ar fi plasturii, guma de mestecat sau țigările electronice. Toate aceste produse au fost prezentate până acum ca fiind inofensive.

Unul dintre cercetătorii care au comentat asupra acestui studiu efectuat pe 500 de persoane a declarat: "Rezultatele indică faptul că nu doar fumatul în sine poate duce la apriția cancerului de sân, ci și că nicotina favorizează apariția acestuia și contribuie la dezvoltarea mai rapidă a celulelor canceroase.".

În altă ordine de idei, un alt studiu, efectuat în Marea Britanie a demonstrat că vinul este extrem de periculos pentru femeile ajunse la menopauză. Cercetarea a fost făcută pe un grup de 90.000 de femei, iar rezultatele au arătat că posibilitatea apariției cancerului de sân la femeile consumatoare de vin sunt de două ori mai mari decât la cele care nu consumă respectivul produs.

ARTICOLE SIMILARE

Rezultatul autopsiei adânceşte misterul morţii fiicei cântăreţului Bob Geldof

Ce au in comun preotii si psihologii?

realitatea

HOTII au intrat noaptea peste familia lui BOBONETE din “Las Fierbinti”

Carmen Brumă, TRAUMATIZATĂ după NAŞTERE: NU aş mai face asta!

Apa potabilă cu plastic, un produs încă nereglementat

Dora Constantinovici

Trei sfaturi importante pentru reintegrarea la serviciu după blocaj

Andreea Damian

Scrie un comentariu