Tabu
CULTURESlider

The Crown | Cine sunt actorii care îi vor interpreta pe prinţul William şi pe Kate Middleton

Netflix a anunţat vineri cine sunt tinerii actori care îi vor interpreta pe Prinţul William şi pe Kate Middleton în cel de-al şaselea sezon din „The Crown”.

Rufus Kampa va fi William la vârsta de 15 ani. Apoi Ed McVey îl va interpreta pe prinţ la sfârşitul adolescenţei şi la începutul vârstei adulte. Cât despre Kate, actriţa Meg Bellamy o va interpreta, potrivit Deadline.

Sezonul cinci al serialului va fi pe Netflix în noiembrie anul viitor. Publicul se va întâlni cu noii interpreţi ai lui Charles şi Diana, Dominic West şi Elizabeth Debicki, după Josh O’Connor şi Emma Corrin.

Imelda Stenton este cea care va fi regina Elizabeth II, acum în vârstă de 60 de ani. Jonathan Pryce va avea rolul Prinţului Philip.

Acest nou sezon se va desfăşura între 1990 şi 1997, de la numirea lui John Major ca prim-ministru până la accidentul de maşină mortal al Dianei din 1997. Serialul va aborda, de asemenea, tensiunile familiale din familia Windsor – inclusiv divorţurile dintre Charles şi Diana şi Prinţul Andrew şi Sarah Ferguson.

Al şaselea sezon, pentru care filmările au început în august, va urmări anii de adolescenţă ai Prinţilor William şi Harry după moartea mamei lor, Prinţesa Diana.

ARTICOLE SIMILARE

Secretul intimității dintre parteneri: cum să ai parte de sex fantastic după zeci de ani împreună

realitatea

Alexandra Stan are un nou iubit, la trei luni de la divorț

Andreea Damian

Cum s-a distrat Gabriela Firea la împlinirea a 10 ani de mariaj

Tabu Tabu

Paramount Channel nu ii uita pe iubitorii de fictiune!

Tendințele modei în 2021: 12 culori pe care le vor vom purta la primăvară și în vară

Andreea Damian

Vlad Gherman a plâns pe net după fosta iubită, Cristina Ciobănaşu. Cum a reacționat Oana Moşneagu

Andreea Damian

Scrie un comentariu