Tabu
PEOPLESlider

Cine sunt noii prezentatori „iUmor“. Șerban Copoț și Dan Badea nu mai fac parte din echipă

Cel de-al 15-lea sezon „iUmor“ vine cu schimbări atât la masa juriului, cât și în echipa de prezentatori. După ce contractul lui Nelu Cortea nu a mai fost înnoit, iar în locul acestuia, în juriu, a venit Cosmin Natanticu, potrivit Cancan, și în echipa de prezentare au loc schimbări.

„iUmor“ a dat startul filmărilor noului sezon, care aduce în rolurile de prezentatori un duo consacrat: Emi și Cuza vor fi alături de concurenți în culisele show-ului. Cei doi îi înlocuiesc pe Șerban Copoț și Dan Badea, cei care îi susțineau din culise pe concurenți și îi introduceau în scenă.

„Să faci parte din echipa iUmor, un show cu tradiție, este o bucurie pentru noi. Când am primit propunerea de a prezenta sezonul 15 nici eu, nici Emi nu am stat pe gânduri. Este o bucurie profesională sa primești votul de încredere din partea unei echipe care a reușit sa facă istorie cu acest format. Sperăm ca lucrurile sa decurgă asa cum ne dorim și telespectatorii să ne primească cu brațele deschise. Noi vom face tot posibilul să ne ridicăm la așteptările oamenilor care urmăresc si îndrăgesc acest show de ani buni și să reușim să ducem mai departe ceea ce au construit atât de bine Serban Copoț și Dan Badea“, a declarat Cuza, citat de a1.ro.

Imagine

„Totul a început cu un telefon! Așa încep și căsnicii, și nașteri, și invitații la nuntă, și livrări de colete prin curier și restructurări de post! A fost ceva normal! Când am fost întrebați dacă ne-ar surâde ideea cred că a fost unul dintre momentele în care ne-am înțeles fără să ne spunem nimic unul altuia, pentru că până la urmă va fi o experiență nouă pentru noi, mai ales că este o emisiune de comedie, cumva pe nișa noastră, a ceea ce am făcut în online, unde putem fi noi și unde ne putem simți confortabil! Într-adevăr, ne-am gândit și la rate, la investiții, la ce ne mai ajută banii și am zis că e OK să mergem. Pentru că eu m-am însurat, Cuza și-a luat mașină scumpă, să mai recuperăm și noi“, a declarat cu umor Emi.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Internetul a „ucis-o” pe Madonna. Diva, confundată cu Maradona

Andreea Damian

Regele Charles ar mai avea de trăit doar doi ani

Tabu Tabu

Proiecții gratuite la Festivalul de Film Anonimul din Delta Dunării

Andreea Damian

Cuplul format din Cleopatra Stratan și Edward Sanda s-au revăzut după câteva luni

Tabu Tabu

Din ce fac Delia și soțul ei bani acum? Au dat lovitura în pandemie

Andreea Damian

Culiță Sterp, foarte darnic în ziua de Crăciun! Suma fabuloasă pe care a oferit-o colindătorilor

Andreea Damian

Scrie un comentariu